Ministrul Educației Naționale, prof. Liviu Marian Pop, vizită de lucru în Maramureș
Ministrul Educației Naționale, prof. Liviu Marian Pop va efectua astăzi și mâine, o vizită de lucru în județul Maramureș.
Articol editat de , 10 noiembrie 2017, 08:31
Astăzi, 10 noiembrie, va fi prezent în comuna Fărcașa, la inaugurarea grădiniței realizate prin Programul PRET, iar mai târziu se va afla la sala Rotary a Colegiului de Arte Baia Mare, unde va efectua o întâlnire cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județ.
Mâine, 11 noiembrie, Ministrul Educației prof. Liviu Marian Pop va fi prezent în Sighetu Marmației, unde va vizita Școala Gimnazială „George Coșbuc„, Școala Gimnazială Nr.10, Colegiul Național „Dragoș Vodă„ și Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Tot sâmbătă, de la ora 12.00 la sala festivă a Școlii de Muzică cu Program Suplimentar Sighetu Marmației va avea loc o întâlnire cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județ, la care participă reprezentanți ai administrațiilor locale și reprezentanți ai partenerilor educaționali.
Radio Sighet