Nu pleca – Dida Drăgan
Articol editat de Carmen Sas, 12 noiembrie 2017, 11:00 / actualizat: 12 noiembrie 2017, 18:58
Articol editat de Carmen Sas, 12 noiembrie 2017, 11:00 / actualizat: 12 noiembrie 2017, 18:58
Piesa “Nu pleca” a fost scrisă special pentru Dida Drăgan, cu ocazia primei competiţii Eurovision la care participa România, spune compozitorul Adrian Ordean.
Un lucru era sigur, nimeni nu era pregătit pentru un succes la Eurovision, deşi publicul a iubit melodia de la început.
Adrian Ordean, compozitorul piesei Nu Pleca: publicul a fost sincer, pentru că el a votat şi publicului i-a plăcut această piesă… “Piesa a fost câştigătoare. Sigur că urma plecarea în Slovacia, pentru preselecţia la care participau câteva ţări din zona noastră. Eu nu am putut să merg pentru că eram în turneu cu Compactul. L-am rugat pe George Natsis şi a mers el. Au plecat împreună la această preselecţie. Acolo, Dida s-a aruncat pe jos, într-o parte, în alta. A fost foarte frumos, dar nu am trecut. Bineînţeles că oamenii şi-au aranjat treburile dinainte.
Cu un backing vocals la fel de celebru precum trupa Compact, care dădea viaţă cântecului şi cu un solo de excepţie la chitară, piesa “Nu pleca” se baza, în primul rând, pe “vocea de flacără a rock-ului românesc”, cum a fost supranumită Dida Drăgan.
Pe numele său întreg, Didina Alexandra Drăgan s-a născut la 14 septembrie 1946, în localitatea Jugureni, județul Dâmbovița. A absolvit Școala Populară de Artă, unde a fost colegă cu Aura Urziceanu, Angela Similea şi Mirabela Dauer.
Artista mărturisea într-un interviu că și-a dorit dintotdeauna să cânte, dar a avut de luptat cu împotrivirea părinților.
În 1971, avea să debuteze atât în România, cât şi în Germania. Foarte curând a ajuns să facă naveta în Germania, unde cânta la celebrul Friedrichstate Palace.
Citiți articolul integral, pe site-ul eualegRomania.ro.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.