Ascultă Radio România Cluj Live

Remus Ţiplea – Un oşan printre noi

remus tiplea
Foto: Remus Țiplea

Articol editat de , 17 noiembrie 2017, 06:00

Peste 30 de lucrări realizate de artistul fotograf Remus Ţiplea din Negreşti Oaş, vor fi expuse începând de vineri, 17 noiembrie, în capitala Marii Britanii.

Organizat sub genericul Remus Ţiplea – un oşan printre noi, evenimentul are loc sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Marea Britanie, la iniţiativa Asociaţiei Româneşti Zestrea Strămoşească din Londra.

Sâmbătă, 18 noiembrie, la librăria Barham Gammenity va avea loc lansarea albumului fotoetnografic Ţara Oaşului, -Din Oaș în Paști – cu lucrări realizate de Remus Țiplea.

Într-o lume în care există tot mai multe poze și tot mai puține fotografii, Remus Țiplea este un reper estetic asemeni unei mărturii vizuale despre o lume, aceea din Ţara Oaşului, unde, în ciuda unei globalizări feroce, oamenii se încăpățânează să-și păstreze matricea identitară.

Fotografiile lui Remus Țiplea nu urmăresc spectacularul, nu vor să impresioneze privitorul cu efecte nemaivăzute, ci contribuie esenţial la salvarea memoriei de la uitare prin distrugere și neantizare.

Oşenii aflaţi la muncă în Marea Britanie nu uită de unde au plecat, de aceea, periodic, organizează evenimente cu ei, despre ei şi împreună cu ai lor. Un astfel de eveniment este şi cel găzduit vineri, 17 noiembrie, de restaurantul Casa Românească din Londra, unde Remus Ţiplea se va afla în centrul atenţiei:

Expoziţia este organizată de Asociaţia Românească Zestrea Strămoşească din Londra, iar invitaţia am primit-o de la Romulus Honca, oşan de-al meu, unul dintre fondatorii acesteia.

Este un grup de români care vor să păstreze tradiţiile chiar dacă muncesc peste hotare, iar eu mă bucur că am fost invitat. În primul rând pentru că mi-am dorit mereu să particip la o astfel de manifestare în diaspora oşenească, şi apoi pentru că ştiu că voi găsi acolo români şi oşeni de-ai mei, motivaţi să fie împreună datorită rădăcinilor pe care le au. (Remus Ţiplea)

La Casa Românească din Londra vor fi expuse cel puţin 30 de lucrări realizate de Remus Ţiplea, iar una dintre ele este specială:

Voi expune la Casa Românească aproximativ 30 de printuri pe canvas, cu imagini din Ţara Oaşului şi obiceiuri de-ale oşenilor. Unul dintre printuri este mai special: este fotografia unei englezoaice din Londra, pe care am întâlnit-o la o nuntă în Negreşti Oaş, îmbrăcată în costum popular de-al nostru. O să-mi facă plăcere să-i dăruiesc această lucrare. (Remus Ţiplea)

Născut în Negrești Oaș, artistul fotograf Remus Ţiplea este oșan în totalitate, în cuget și simțiri, cum îi place să spună. El a început să fotografieze în anul 2009, iar şase ani mai târziu, Institutul Cultural Român din Lisabona i-a organizat o expoziție personală în cadrul Serilor de Acasă.

În acelaşi an, cu proiectul Ciurdarii, s-a clasat în finala Sony World Photography Awards, serie expusă ulterior în Londra, Berlin, Köln, Beijing, New York şi Milano. Fotografiile lui au fost publicate şi în numeroase reviste de prestigiu din Europa şi Statele Unite ale Americii.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO
Cultural marți, 22 aprilie 2025, 14:44

Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO

Vineri, 25 aprilie, de la ora 19:00, Cinema Victoria Cluj-Napoca găzduiește proiecția de gală a filmului „TWST / Things We Said Today”, în...

Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO
ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții
Cultural marți, 22 aprilie 2025, 12:49

ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții

Biblioteca ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor.   Miercuri,...

ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții
Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania
Cultural luni, 21 aprilie 2025, 00:00

Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania

În a doua zi de Paşti, tradiţiile se îndreaptă către comunitatea din care facem parte. Unele sunt destul de energice: ceea ce nu e un lucru...

Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania
Învierea Domnului – Duminica Paştelui
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Învierea Domnului – Duminica Paştelui

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai importantă dintre sărbătorile înscrise în calendarul...

Învierea Domnului – Duminica Paştelui
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Hristos a Înviat! Voi știți de ce ciocnim ouă în prima zi de Paşti?

Am vorbit în Joia Mare de faptul că ouăle roşii ne duc cu gândul la sângele Mântuitorului. În prima zi de Paşti, când ouăle se ciocnesc,...

Hristos a Înviat! Voi știți de ce ciocnim ouă în prima zi de Paşti?
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Hristos a înviat! Tradiţii în prima zi de Paşti

Ne amintim de Învierea Domnului Iisus Hristos, astăzi, în cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Obiceiurile populare pe care...

Hristos a înviat! Tradiţii în prima zi de Paşti
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania

În ultima vreme din tradiţiile de sărbători păstrăm parcă un singur lucru: mâncarea. Este şi aceasta importantă, dar nu pentru cantitatea...

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Hamlet

Duminică, 20 aprilie, de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic, prezintă piesa Hamlet de William Shakespeare.   Traducere...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Hamlet