România, ţara mea frumoasă!
Articol editat de , 21 noiembrie 2017, 15:39
Un concurs de creaţie poetică, desen şi fotografie este organizat în Carei de Direcția de Cultură și Sport în colaborare cu Biblioteca Municipală.
Având ca temă ”România, ţara mea frumoasă!”, concursul este organizat pentru marcarea împlinirii a 99 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 şi se adresează elevilor din licee şi şcolile gimnaziale.
Concursul se va desfășura pe două secțiuni -gimnaziu și liceu – iar lucrările pot fi predate până în 28 noiembrie la sediul Bibliotecii Municipale, sau pe adresa de e-mail bibliotecamunicipalacarei@yahoo.com (în cazul poeziilor).
Fiecare lucrare va trebui însoţită de numele și prenumele participantului, clasa, școala de unde provine și numele și prenumele profesorului coordonator.
Cele mai bune creații vor fi premiate cu cărți și diplome, iar desenele vor fi expuse timp de o săptămână la Castelul Károlyi.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.