Ascultă Radio România Cluj Live

Parkingul de pe strada Negoiu a fost finalizat

parking negoiu

parking negoiu

Articol editat de Camelia Velțan, 5 decembrie 2017, 14:09

Parkingul de pe strada Negoiu, din cartierul clujean Mănăştur a fost finalizat, iar primăria a început procedura de recepţie.

Cei care locuiesc în această zonă, vor beneficia de 372 de locuri de parcare, prioritate urmând să aibă persoanele care au avut garaje sau parcări pe amplasamentul pe care a fost ridicată construcţia.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, parkingul va fi dat în folosinţă pe parcursul lunii ianuarie, după ce vor fi terminate toate procedurile de recepţie.

Construcţia acestui parking a început în anul 2013, dar finalizarea lui a fost întârziată aproape doi ani din cauză că executantul a intrat în insolvenţă şi nu a mai putut continua lucrările.

Parkingul de pe strada Negoiu a costat 8 milioane de lei, iar banii au fost asiguraţi din bugetul municipalităţii.

Acesta este al doilea parking inaugurat în zonă, după cel de pe strada Mehedinţi, cu 120 de locuri. Prin intermediul lor, municipalitatea speră să decongestioneze traficul din zonă, care în prezent se desfăşoară greoi, din cauza numărului mare de maşini parcate în stradă.

 

Foto: facebook

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Tarifele la energia electrică și la gazele naturale ar urma să rămână aceleași și după 1 aprilie 2025
Social sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:01

Tarifele la energia electrică și la gazele naturale ar urma să rămână aceleași și după 1 aprilie 2025

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ privind prelungirea perioadei de plafonare, iar propunerile de modificare...

Tarifele la energia electrică și la gazele naturale ar urma să rămână aceleași și după 1 aprilie 2025
Povestiri Cosmice: Galaxia Andromeda | FOTO
Social sâmbătă, 22 februarie 2025, 00:00

Povestiri Cosmice: Galaxia Andromeda | FOTO

Andromeda… un nume care evocă imagini ale unei prințese înlănțuite, dar și ale unei insule de stele, o galaxie spiralată uriașă,...

Povestiri Cosmice: Galaxia Andromeda | FOTO
Timotei Cipariu, comemorat la 220 de ani de la naştere
Social vineri, 21 februarie 2025, 17:52

Timotei Cipariu, comemorat la 220 de ani de la naştere

Potrivit Arhieparhiei de Blaj, în cuvântul său de învăţătură, episcopul Cristian Crişan a subliniat importanţa lui Timotei Cipariu pentru...

Timotei Cipariu, comemorat la 220 de ani de la naştere
Stațiunea Borsec sărbătorește 300 de ani de existență
Social vineri, 21 februarie 2025, 16:11

Stațiunea Borsec sărbătorește 300 de ani de existență

Doar în anii 2000 tratamentele balneare au fost oprite în stațiune, perioadă în care mai multe centre balneare din țară au ajuns o ruină. Și...

Stațiunea Borsec sărbătorește 300 de ani de existență
Social vineri, 21 februarie 2025, 15:35

Angajații de la stat vor primi bani pentru decontarea ochelarilor

Măsura a fost aprobată prin ordonanţa de urgenţă anul trecut, însă abia miercuri, 19 februarie Executivul a adoptat normele de aplicare...

Angajații de la stat vor primi bani pentru decontarea ochelarilor
Social vineri, 21 februarie 2025, 11:07

Un turist slovac aflat la schi de tură s-a accidentat în Munții Rodnei

3 cetățeni din Slovacia aflați la schi de tură în munții Rodnei au cerut ajutorul Salvamont Maramureș pentru a coborî de pe munte.  ...

Un turist slovac aflat la schi de tură s-a accidentat în Munții Rodnei
Social vineri, 21 februarie 2025, 10:54

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO

Marile lanțuri de magazine alimentare din județ sunt controlate în această perioadă de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția...

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
Social vineri, 21 februarie 2025, 10:13

Militarii, poliţiştii şi angajaţii din penitenciare vor fi plătiţi pentru munca suplimentară

Personalul militar, poliţiştii şi angajaţii din penitenciare vor fi plătiţi pentru zilele de weekend şi sărbătorile legale la nivelul grilei...

Militarii, poliţiştii şi angajaţii din penitenciare vor fi plătiţi pentru munca suplimentară