Peditel va avea o a doua linie de gardă pentru consultații medicale gratuite
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 decembrie 2017, 06:00
Singurul call-center din lume care acordă asistență telefonică și consultații medicale gratuite pentru copii, are sediul la Cluj.
Peditel poate fi apelat la numărul 1791 iar în 2017 a înregistrat un nou record: peste 53.000 de cazuri rezolvate și o medie de 5000 de apeluri pe lună. Din 2018 serviciul, lansat de Fundația Părinți Clujeni, va fi modernizat și va deschide a doua linie de apelare. Dan Izvoreanu a stat de vorba cu directorul executiv al fundației, Cristina Grigore:
Dan Izvoreanu: — Aveţi intenţia de a extinde serviciul Peditel în perioada următoare şi de a-l moderniza. Puteţi să-mi spuneţi exact despre ce este vorba?
Cristina Grigore: — În 2018 vom fi cel mai mare centru de rezolvare a problemelor medicale pediatrice din România. Estimăm undeva la peste 110.000 de apeluri rezolvate. Ne-am propus să aducem o a doua linie de gardă, pentru că acum chiar suntem supraaglomeraţi şi este dificil acum de acoperit. Mai ales că noi am iniţiat serviciul acesta din frustrarea determinată de aşteptarea din camera de gardă. Noi nu vrem acum să reiterăm frustrarea părinţilor care aşteaptă nu într-o cameră de gardă ci aşteaptă pe linie, iar atunci este necesar să aducem o a doua linie de gardă. În 2018 va avea un cost de 150.000 de euro anual. E o sumă foarte mare, dar cred că e posibil să o acoperim, pentru că noi credem în oamenii de bine.
Avem un prieten nou, Eric Barna, care ne-a făcut o aplicaţie şi încercăm să o facem publică. Aplicaţia va aduce câteva lucruri fundamentale:
1. Se va putea apela de oriunde de către vorbitorii de limbă română. Peditel nu va mai avea teritorialitate, cum este acum prin apelarea numărului scurt, care nu se poate apela din străinătate, nu se poate apela din roaming.
2. Aplicaţia va avea nişte îmbunătăţiri. Ne-am propus ca aplicaţia să aibă partea de telemedicină, cu partea de video şi de fotografie, mai ales pentru zona de dermatologie.
În momentul de faţă suntem clar un serviciu unic în lume. Avem o solicitare, un student din Statele Unite, un masterand pe sănătate publică la o universitate medicală din Statele Unite, care vrea să-şi facă lucrarea de masterat şi de doctorat pe Peditel, pentru că nu există aşa ceva în lume.
Noi am vrut să respectăm articolul 24 din Convenţia Universală a Drepturilor Copilului, care spune că toţi copiii din lume au dreptul la asistenţă medicală gratuită. Respectăm asta şi în cazul nostru nu contează care este nivelul financiar, educaţional, etnic sau religios al copilului sau al părintelui, pentru noi toţi copiii sunt egali şi primesc aceeaşi abordare medicală profesionistă, empatică şi cu calm şi pentru noi asta este foarte important. Noi ne-am propus să schimbăm finalul poveştii nefericite în sistemul public de sănătate.
Şi faptul că ajutăm aşa de mulţi copii, adică în 2017 estimarea noastră era de 52.000 de apeluri (s-ar părea că vom depăşi şi 53.000 cât estimasem luna trecută), asta înseamnă undeva la 10% din numărul total de copii care ajung în toate unităţile de primire de urgenţă la nivel naţional. Şi asta doar cu o singură linie de gardă, adică suntem chiar cea mai aglomerată linie de gardă din România în fiecare zi. Adică preluăm în medie 150 de apeluri, iar sâmbăta şi duminica media este între 190 şi 200.
Dan Izvoreanu: — Câţi medici deservesc această linie de gardă?
Cristina Grigore: — În total în proiect sunt 15 medici specialişti şi medici primari, care asigură permanenţa. Este un medic pe interval orar în linia de gardă, dar într-o zi sunt trei. Cred că am schimbat puţin şi raportarea pe care o are populaţia (şi ne referim acum strict la părinţi) vizavi de ideea de medic, pentru că părinţii care ne sună sunt foarte încântaţi de modul în care sunt trataţi de către medic şi respectul pe care îl poartă. Ne spun că nu se aşteptau ca să fie trataţi cu calm – asta e o procedură specifică pe zona de call-centere, să linişteşti părintele sau pe cel cu care vorbeşti la telefon – şi să fie aşa de empatici şi foarte umani medicii. E rolul nostru să facem partea de educaţie sanitară. Părintele trebuie să înţeleagă în primul rând ce înseamnă din punct de vedere medical să zicem un 37.5, sau un 39, care sunt limitările, cum poate să-l ajute şi de ce este necesar la un moment dat să ajungă în unitatea de primiri urgenţe sau într-o altă cameră de gardă. Şi cred că asta este cel mai important, faptul că am stabilit o relaţie de comunicare directă şi empatică cu părintele.
Pentru că, scopul, şi al nostru, al serviciului şi al părintelui, este: copilul să aibă de câştigat şi să se însănătoşească. Iar faptul că oamenii vorbesc frumos despre serviciu, eu mă bucur foarte mult că vorbesc frumos despre medicii care sunt acolo şi recomandă, fac comparaţie între sistemul privat şi Peditel, în condiţiile în care nu plătesc pentru a obţine aceste sfaturi. Cred că am demonstrat încă odată că dacă îţi faci treaba bine, poţi să schimbi ceva în bine şi să laşi o zi mai bună azi decât a fost ieri. Asta e una dintre misiunile pe care noi ni le-am asumat, să facem România bine.
Dan Izvoreanu: — Vă rog să vă prezentaţi, pentru cei care nu vă cunosc.
Cristina Grigore: — Sunt Cristina Grigore. Din 2010 sunt directorul executiv al Fundaţiei Părinţi Clujeni, dar toată lumea mă ştie de fapt ca „mama Peditel”. Aşa mi-a mers mie numele din 2014, de când l-am lansat, pentru că pe lângă Părinţi Clujeni, Peditelul este al doilea copil în care cred şi în care personal mi-am adus contribuţia, spunând că poate reuşim să convingem oameni că este mai uşor şi mai bine să faci bine decât să faci rău. Cred că generaţiile care vin după noi sunt nişte generaţii extrem de empatice, care vor găsi o lume mai bună, pe care noi ca adulţi avem responsabilitatea să o lăsăm pentru copiii noştri. Poate dintr-un copil pe care l-am ajutat acum, mâine o să fie primarul, preşedintele, un bun specialist IT sau, de ce nu, un medic care ne va trata pe noi.
Pentru că l-am ajutat necondiţionat pe copilul de astăzi, mâine el va fi un adult care va ajuta la rândul lui necondiţionat.
Dan Izvoreanu/Andreea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.