Gânduri de Crăciun – Scrisoarea pastorală a PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 decembrie 2017, 06:00

GÂNDURI DE CRĂCIUN, UMILINȚĂ ACCEPTATĂ – DEMNITATE RECUPERATĂ

SCRISOAREA PASTORALĂ a PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, din harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiților creștini greco-catolici şi tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori, „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre” (cf. Gal 1,3).

Iubiți credincioși,
Mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos ne oferă, și în acest an, bucuria de a ne îndrepta, cu recunoștință și reverență, gândul spre El, Cel care ne-a iubit atât de mult, încât ni S-a dăruit prin Fiul Său.
Avem un Dumnezeu care “se gândește” mereu la noi, oamenii (cf. Ps 8,4), la mântuirea și fericirea noastră.
Dar oare noi mai găsim un timp și un loc în viața noastră pentru a ne înălța gândul spre Dumnezeu? Ce gânduri ne preocupă acum, la Sărbătoarea de Crăciun? Firește, în aceste zile ne-am ocupat mai mult de aspectele practice, acelea care ne răpesc adeseori chiar și timpul de rugăciune, de aprofundare a misterului pe care îl sărbătorim. De aceea, vă propun să oprim o clipă vârtejul gândurilor și să rămânem reculeși în fața unui adevăr pe care îl rostim zilnic în Simbolul Credinței: „(Cred) într-Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, (…) care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a coborât din Ceruri și S-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Un mare mister al credinței: Dumnezeu S-a făcut om pentru noi! Hristos S-a născut pentru noi! Aceasta ne dovedește iubirea lui Dumnezeu față de noi, oamenii, căci „întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu față de noi, că pe Fiul Său Cel unic născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem” (cf. 1 Io 4,9).
Cu adevărat Dumnezeu „S-a gândit” și „Se gândește” mereu la mine!
Iubiți credincioși,
Vă propun câteva reflecţii, care să ne ajute să înălțăm gândul nostru spre El. Vom porni de la misterul Dumnezeului iubitor de oameni, care S-a smerit pe Sine pentru a deveni asemenea nouă. Apoi vom privi spre aceia care L-au primit pe Cel venit între oameni și acceptând umilirile vieții şi-au împlinit cu demnitate misiunea, devenind „oameni ai lui Dumnezeu”. Astfel, Dumnezeu redă oamenilor demnitatea de fii ai Săi, prin Fiul Său. Alături de firul evanghelic vom citi şi câteva gânduri din scrierile episcopilor noștri mărturisitori şi martiri, în care remarcăm același itinerar spiritual: au primit cu smerenie umilirile impuse, dar și-au păstrat cu demnitate tezaurul credinței și, astfel, au devenit, mărturisitori și martiri ai Bisericii, „oameni ai lui Dumnezeu”.

PS Florentin Crihălmeanu

1. Dumnezeul iubitor de oameni
„Gândul acesta să fie în voi, care era și în Hristos Isus” (cf. Fil 2,5)
Dumnezeu nu a rămas „închis” în Cerul Său, după momentul creațiunii, ci „S-a aplecat” mereu cu iubire și a privit spre om, plămada mâinilor Sale, animată de suflul Său. Mai mult chiar, Dumnezeu „S-a golit de Sine”, acceptând cu smerenie să îmbrace „forma” oamenilor și să fie limitat la nivelul unui trup și al unui timp istoric.
Dumnezeu Fiul, „ (Cel) care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii”, din iubire și ascultare față de Tatăl, acceptă cu smerenie să Se facă asemenea oamenilor, fără a pierde privilegiul divinității Sale. El Se lasă închis într-un trup, născut într-o peșteră întunecoasă și friguroasă, respins de lume, dar prin prezența Lui în lume sfințește, luminează și binecuvântează oameni, locuri și timpuri.
Așadar, Dumnezeu intră în timpul și lumea noastră, în modul cel mai firesc, făcând-Se prunc și parcurgând, an după an, etapele vieții omenești, pentru ca întreaga noastră existență să-I devină proprie şi, astfel, să o poată sfinți, iar, la ceasul rânduit, să o ridice la înălțimile cerești, la Dumnezeu Tatăl.
Dumnezeul nostru, prin Fiul Său, Isus din Nazaret, asumă nu doar un trup, ci întreaga umanitate, întreaga istorie a umanității și îi conferă o direcție nouă, decisivă și o demnitate definitivă, prin El și împreună cu El.
Dumnezeu a dorit să se facă întru totul asemenea nouă, pentru a ne înțelege în umanitatea noastră, cu trăirile, sentimentele și gândurile noastre. Cu adevărat un Dumnezeu printre oameni, care a dorit să trăiască în lumea noastră, să vorbească limba noastră, ca, astfel, să înțelegem gândul Său de iubire pentru noi și să trezească în sufletele noastre dorința de a deveni părtași firii dumnezeiești și de a putea răspunde cu iubire, iubirii Lui. Căci, iubirea adevărată tinde mereu spre binele celuilalt, oferindu-se, jertfindu-se și umilindu-se fără măsură. Este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, pentru că „Dumnezeu este iubire” (cf. 1Io 4,16).
Putem afirma deci, cu bucurie: Dumnezeu a dorit să Se facă om din iubire pentru mine! Hristos s-a născut pentru mine!
Și-atunci, ce ne împiedică să ne înălțăm gândul cu iubire spre Dumnezeu? Poate vom răspunde „n-am timp”, sau „am prea multe de făcut!”, „am multe probleme la serviciu, în familie, acasă…”. Noi nu avem timp pentru El, dar El a creat chiar și timpul pentru noi. Afirmăm că suntem liberi, dar libertatea noastră se manifestă, adeseori, ca o sclavie, ce ne transformă în robi ai materiei și materialismului.
Gândindu-ne la un trecut nu prea îndepărtat, înțelegem că, paradoxal, aveau mai mult timp pentru Dumnezeu cei privați de libertate, decât noi, cei care astăzi ne considerăm liberi. Mi se pare semnificativ un episod petrecut într-o celulă de închisoare, în timpul prigoanei comuniste. Se spune că un grup de clerici aflați în detenție au dorit să își pregătească sufletele pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului. După câteva zile de reculegere, cu predici și meditații zilnice, păstrând cu perseverență liniștea și pacea interioară, au încheiat cu sufletele pline de bucurie, intonând încetișor un colind. Gardianul, auzindu-i, a deschis cu brutalitate ușa celulei și le-a strigat amenințător: „Vă arde de colindat? Vă arăt eu vouă!…”. După câteva minute, în celulă s-a stins lumina și s-a întrerupt încălzirea. Bucuria spirituală ce umplea sufletele risca să se transforme într-o descurajantă întristare. Atunci, din întuneric, a răsunat vocea părintelui predicator: „Dar, oare Isus, când a venit în Betleem, a avut lumină? A avut căldură? Să ne bucurăm că avem ocazia să împărtășim și noi soarta Lui, căci El a venit în lume pentru a împărtăși soarta noastră.”
Într-adevăr, Dumnezeu a acceptat umilirea „golirii de Sine” coborând în „închisoarea” unui trup omenesc. Aceasta nu înseamnă, însă, că și-a pierdut demnitatea divinității Sale. Nicidecum. Acolo, la peștera din Betleem, în ieslea animalelor, este același Fiu al lui Dumnezeu, Cel care, la timpul rânduit, după moartea și învierea răscumpărătoare, va fi înălțat din nou la dreapta Gloriei Cerești.
Acesta este marele mister al Cuvântului întrupat care se face asemenea oamenilor, rămânând Fiu ascultător până la moarte, dar care acceptând această umilire va dobândi cea mai înaltă demnitate. Așa cum frumos explică Sf. Pavel: „Dumnezeu fiind în chip, S-a golit de Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte de cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat, ca întru Numele lui Isus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt” (cf. Fil 2,6-10).
Așadar, ce gânduri ar trebui să anime sufletele noastre acum, în Sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2017? Ne răspunde Sf. Apostol Pavel: „Gândul acesta să fie în voi, care era și în Hristos Isus, care Dumnezeu fiind în chip, S-a deșertat pe sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor” (cf. Fil 2, 5-7).
Să privim, deci, exemplul de smerenie și ascultare al Domnului nostru Isus Hristos în acest mare mister al Întrupării și apoi al Nașterii Sale în peștera din Betleem. După cum Hristos a căutat să împlinească voința Tatălui, acceptând limitările condiției omenești, din iubire față de oameni, la fel suntem îndemnați și noi să învățăm să purtăm dificultățile vieții noastre și unii altora, acceptând chiar și umilințe, pentru a răspunde mereu cu iubire Dumnezeului nostru iubitor de oameni.

2. Dumnezeu printre oameni
„Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (cf. Lc 1,38)
Un alt gând de Crăciun să-l îndreptăm acum spre persoanele implicate în misterul Nașterii Domnului, în particular spre cea numită „mai cuprinzătoare decât cerurile”, în care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup, sub adumbrirea Spiritului Sfânt.
La Bunavestire, Arhanghelul Gabriel o numește pe Maria „plină de har” și „binecuvântată între femei” (cf. Lc 1,28). Tânăra Fecioară, însă, ascultă cu teamă și smerenie, fără să-și asume aceste titluri, dar întrebându-se dacă acestea sunt doar încercări sau într-adevăr voința divină. Arhanghelul îi dezvăluie planul lui Dumnezeu: va naște un fiu, care se va chema Fiul Celui Preaînalt, și care va primi tronul lui David și va împărăți veșnic peste casa lui Iacob (cf. Lc 1,32-33).
Maria nu se lasă atrasă de prorocia de a avea un fiu cu un viitor atât de măreț, ci dorește să rămână fidelă angajamentelor asumate cu credință față de Dumnezeu și față de logodnicul ei. De aceea, mai întâi, pune o întrebare, pentru a putea înțelege mai bine care este voința Domnului. Iar îngerul îi oferă un răspuns și chiar un exemplu, pe verișoara sa Elisabeta, arătându-i, astfel, că „la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (cf. Lc 1,37). Maria, după un moment de liniște, își va da consimțământul, recunoscând cu smerenie conștiința propriei stări în fața lui Dumnezeu, ca umilă creatură în fața Creatorului ei, ca simplă slujitoare în fața Domnului ei, dar cu dorința de a colabora întru totul la planul divin: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (cf. Lc 1,38).
Ca urmare, acceptând statutul de slujitoare a Domnului, Maria își va păstra demnitatea de persoană consacrată lui Dumnezeu, logodită cu Iosif, dobândind-o, însă, și pe aceea de mamă a lui Dumnezeu.
Asemănător, Iosif, logodnicul Mariei, aflând că viitoarea lui soție este însărcinată, pentru că era un om drept și nu dorea să o denunțe public, acceptă această înjosire și plănuiește să o lase în ascuns. Domnul îi vorbește în vis, explicându-i darul pe care îl primise Maria de la Spiritul Sfânt și că acel Prunc este, de fapt, Mântuitorul, Emanuel, Cel prorocit de Isaia (cf. Mt 1,23; Is 7,14). Trezindu-se din somn, Iosif împlinește cuvântul Domnului și o ia pe Maria la casa lui. Așadar, și Iosif, trebuie să accepte umiliri, dar primind cuvântul lui Dumnezeu, el își păstrează cu demnitate credința și statutul de logodnic al Mariei, dobândindu-l, în timp, şi pe cel de tată ocrotitor al Pruncului Isus.
Să privim, în această lumină, exemplul episcopilor privați de libertate, în închisorile comuniste și puterea lor de a se abandona cu încredere în mâinile Domnului, fără a se simți abandonați de El. Chiar mai mult, au reușit să-L ducă pe Dumnezeu cu ei, acolo în celule, fericiți că pot suferi pentru credință: „îndată după intrare (în celulă), scria PS. Iuliu Hossu, căzând zăvorul, m-am așezat în genunchi și cu fruntea la pământ am dat mărire lui Isus, care m-a învrednicit pe mine nevrednicul de această mare cinste a temniței pentru credință”.
Chiar dacă prin detenție, torturi și umiliri, se dorea separarea lor de Dumnezeu, toți episcopii noștri au rămas perseverenți în credință până la sfârșit. Episcopul Iuliu Hossu răspundea cu calm, dar cu hotărâre, de fiecare dată când ispititorii îi propuneau eliberarea în schimbul lepădării de propria credință: „cu prețul credinței, nu, (…), credința noastră este viața noastră”.
Păstrând vie memoria modelului vieții lor, să întâmpinăm cu liniște și pace sufletească, Mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului, în pofida limitelor personale sau sociale, ori a unor neplăceri și umiliri pe care le-am avea de acceptat din partea altora. Să încercăm să înțelegem voința lui Dumnezeu și să o urmăm cu fidelitate, fără concesii în credință. Să ne întrebăm, oare credința noastră se reflectă în viața noastră?

3. Oameni iubitori de Dumnezeu
„S-au întors păstorii preamărind și lăudând pe Dumnezeu” (cf. Lc 2,20)
Ne îndreptăm acum gândul spre cei doi călători, Iosif și Maria, care, supunându-se poruncii Împăratului, parcurg un drum lung și obositor, din Nazaretul Galileii până în Betleemul Iudeii (peste 100 de km!). Deplasarea este anevoioasă și dificilă, deoarece pentru Maria se apropie momentul nașterii. Cu toate acestea, ei acceptă cu smerenie dificultățile și neajunsurile călătoriei, fără a ști că astfel, împlinesc profeția lui Mihea, (cf. Mih 5,1), și, ca urmare, planul divin.
Ajungând la Betleem, după câteva zile de călătorie, nu vor găsi nici un loc de găzduire, nici un han, sau vreo casă, ori vreun om binevoitor să le ofere adăpost. Pentru că se înnopta, în grabă, se îndreaptă spre o peșteră transformată în staul pentru animale.
Ne întrebăm, ce poate fi mai umilitor pentru o mamă care trebuie să nască, decât refuzul de a fi primită în vreo casă și, ca urmare, să fie nevoită să-l aducă pe lume pe fiul ei în frigul, întunericul și sărăcia unui grajd de animale? Și totuși, acceptând această umilire, fără murmur sau descurajare, Iosif și Maria, împlinesc voința lui Dumnezeu. Pentru că tocmai detașarea lor de aglomerația cetății sau a hanurilor va face posibilă găsirea și identificarea lor de către păstori și, apoi, de magi.
Să îndreptăm acum un gând spre păstorii și magii care au fost făcuți părtași misterului Nașterii Domnului.
Păstorii primesc vestea cea bună în timpul nopții, pe câmpul din apropierea Betleemului, când îngerul luminos îi anunță că S-a născut Mântuitorul, Hristos Domnul, în cetatea lui David. Iar semnul de recunoaștere este „un prunc, înfășat, culcat într-o iesle” (cf. Lc 2,12). Primind cu teamă, dar cu încredere, cuvântul îngeresc, păstorii se îndreaptă în grabă spre Betleem. Ascultarea smerită a cuvântului îi conduce la întâlnirea personală cu Pruncul Isus. Ajunși la peșteră ei recunosc semnul, Pruncul culcat în iesle, și devin vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu către oameni. Deopotrivă ei dobândesc și acea bucurie interioară pe care o păstrează în sufletele lor și se întorc „preamărind și lăudând pe Dumnezeu” (cf. Lc 2,20). Astfel, acceptând Cuvântul divin, întâlnesc pe Pruncul Isus și dobândesc demnitatea de vestitori ai venirii Mântuitorului printre oameni.
Spre deosebire de păstori, magii pornesc la drum din îndepărtatul Orient, bazându-se pe înțelepciunea științelor astronomice. Ajungând la Ierusalim, ei primesc confirmarea Scripturilor, iar apoi, ascultând porunca lui Irod pornesc spre Betleem. Urmând acest drum le apare din nou steaua ce îi conduce spre locul unde era pruncul. Bucuria magilor, adorația și închinarea lor în fața Pruncului Isus, precum și darurile aduse, ne arată simbolic itinerariul parcurs în credință. Supunându-se dificultăților unui drum lung, acceptând cuvântul Scripturilor și chiar porunca lui Irod de a merge la Betleem, ei ajung să se închine și să-I dea laudă unicului Împărat și, astfel, să dobândească demnitatea de adoratori ai lui Dumnezeu. Ei vor primi în continuare misiunea lor, direct de la Dumnezeu, în vis.
În aceste două situații, am văzut cum umilirile acceptate și ascultarea Cuvântului divin, conduc la împlinirea Scripturilor și a planului lui Dumnezeu. Astfel, Iosif și Maria sunt întăriți în demnitatea lor de slujitori ai Domnului, iar păstorilor și magilor li se conferă demnitatea credinței.
Să ne amintim și exemplul acelor vrednici slujitori, iubitori de Dumnezeu care, și-au păstrat demnitatea, chiar în stare de detenție fiind. În pofida tuturor înjosirilor, Episcopul Iuliu Hossu considera ca o mare cinste a fi deținut și prigonit pentru credință: „am primit de la Domnul marea cinste de a fi întemnițați pentru credința Lui și simțeam că nu numai vine la noi, dar este cu noi zi și noapte (…), aceasta a fost hrana sufletească, hrana spirituală, pe care ne-a servit-o Domnul în temnița Sighetului”.
Au acceptat totul, cu demnitate, fără să se plângă, cu suflet împăcat și mângâiat prin credință, ca vrednici slujitori ai Domnului, care de mult s-au pregătit pentru asemenea încercări. Așa cum scria Arhiereul nostru de venerată pomenire: „acum și aici, era aplicarea a tot ce credeam și trăirea a tot ce am predicat; mângâietoare credință, mântuitoare credință, fericitoare credință în Domnul”. Prin modul lor de a se comporta, prin forța rugăciunii și a spiritualității lor, au condus spre convertire numeroși tovarăși de închisoare, sau chiar gardieni și torționari. Prin prezența lor au reușit să transforme celulele de închisoare în capele de rugăciune, perioada detenției în timp de reculegere, și întreaga lor viață într-o liturghie euharistică, păstrându-și cu demnitate credința. Oameni iubitori de Dumnezeu care prin prezența lor au sfințit persoanele și locurile prin care au trecut.
Să ne întrebăm și noi, cei care astăzi suntem chemați să ne trăim credința în libertate și democrație, oare prin comportamentul nostru, prin viața noastră spirituală și prin rugăciune, reușim să transformăm persoanele și locurile pe unde trecem, reușim să sfințim timpul vieții noastre?
Iubiți credincioși,
Acestea sunt gândurile asupra cărora doream să vă invit să meditați, acum, la Mărita Sărbătoare, pentru a primi cu bucurie vestea nașterii spirituale a Domnului în sufletele noastre.
Hristos s-a născut pentru mine! Deci să-i fac loc în viața mea!
Anul care va începe, 2018, este pus sub semnul aniversării Centenarului Marii Uniri. Noi, însă, dorim să omagiem și memoria Cardinalului Iuliu Hossu, Păstorul timpului de glorie al Eparhiei noastre, vestitorul Marii Uniri, suflet nobil și ales de mărturisitor și martir pentru credință, care acceptând umilințele din partea celor fără Dumnezeu, a rămas imun ispitelor de renegare sau dorințelor de răzbunare, păstrându-și cu demnitate credința greco-catolică până la sfârșit. Ne rugăm ca numele său, de venerabilă memorie, să fie cât de curând ridicat la cinstea altarelor și înnobilat cu meritata cunună a sfințeniei.
La încheierea pelerinajului său pământesc, Sf. Apostol Pavel rezuma timpul vieții sale ca pe o luptă bună dusă de-a lungul unei călătorii în care și-a păstrat până la sfârșit demnitatea credinței: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (cf. 2Tim 4,7). Rememorând aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor, cu puțin timp înainte de trecerea sa din această viață Cardinalul spunea: „Lupta mea s-a sfârșit! Lupta voastră continuă! Duceți-o până la sfârșit”.
Îndemnul Cardinalului rămâne la fel de actual invitându-ne să ducem lupta spirituală de a împlini voința Domnului, cu perseverență, până la sfârșitul vieții noastre, în pofida dificultăților, păzind cu sfințenie tezaurul credinței primite prin Botez. De aceea, Sf. Ioan Paul al II-lea ne invita să păstrăm memoria vie a martiriului în sufletele noastre „pentru a o transmite generațiilor viitoare ca, astfel, să inspire o mărturie creștină mereu mai generoasă și autentică”, în zilele noastre.
Iubiți credincioși,
Am meditat împreună la misterul Dumnezeului care, din iubire pentru noi, s-a smerit acceptând umilirile condiției umane, ca noi, prin credință, să putem recupera demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, așa cum explică Sf. Ioan, apostolul: „întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit; dar celor care l-au primit şi care cred în numele Său, le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu” (cf. Io 1,11-12).
Uniți în bucurie, la Nașterea Domnului, îl rugăm pe Cel ce renaște prin credință în sufletele noastre, să dăruiască pe pământ pace și între oameni bună înțelegere, în acest an omagial dedicat Eminentului Arhipăstor Iuliu Hossu și centenarului Marii Uniri.
Glasul Arhiereului nostru Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri, răsună și astăzi:
„Dreptate și adevăr la temelia României întregite! Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu! Pe pământ pace!”
Vă doresc să trăiți Sărbătoarea Nașterii Domnului cu demnitate creștinească în sfântă bucurie sufletească și în comuniune frățească!
La mulți ani sfinți și binecuvântați!

† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2017, al 317-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 165-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 88-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 13-lea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre şi al 5-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 13-lea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș şi Alba-Iulia, la Blaj, al 21-lea an al episcopatului nostru şi al 16-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Colindul preferat al Cardinalului Iuliu Hossu:

Când încă Prunc era Isus, / În grădiniță El și-a pus
Un trandafir, cu gând curat, / Să aibă flori de’ncununat;

Când trandafirul înflorea, / Ai Iudei prunci se năpustea
Asupra florilor, cu zor, / Și au prădat podoaba lor;

Cunună vrei, cunună vrei, / Strigat’a ceata de mișei,
Și totuși spinii mi-au rămas, / Răspunde Isus cu blându-i glas;

Atunci, cu creanga spinului, / Încununat-au fruntea Lui,
Și-n loc de trandafiri frumoși / Curgea pe frunte sânge roș;

Isuse, Doamne, Prunc ceresc, / Toți îngerii te preamăresc,
Primește și al nostru cânt, / Trimite pace pe pământ.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.