Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Topul pe 2017 al Laurei Câlţea

Ce mai citim: Topul pe 2017 al Laurei Câlţea

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 decembrie 2017, 13:01

— La secţiunea străină, cred că cel mai mult m-a impresionat anul acesta O viaţă măruntă de Hanya Yanagihara, care a fost nominalizată şi la Man Booker. E o carte apărută la editura Litera (cred că a apărut la Bookfest, deci cam acum o jumătate de an), care mie mi s-a părut extraordinar de bine scrisă, cu foarte bune personaje, naraţiune, psihologie, tot. Chiar m-a impresionat foarte mult cartea aceasta şi am tot recomandat-o de atunci şi în continuare o recomand, pentru că chiar mi-a rămas o amintire foarte vie şi mi-a plăcut foarte mult.

Aş mai recomanda Tetralogia napoletană (care anul acesta s-a încheiat) a Elenei Ferrante. Au apărut şi ultimele volume, pe care eu le-am citit unul după altul. Am preferat să apară toate volumele şi după aceea să le citesc, pentru că ştiam deja de Ferrante, toate prietenele erau înnebunite să apară ultimul volum. Chiar este o carte foarte bună, literatură foarte bine scrisă. Dincolo de cine este Elena Ferrante, cartea merită citită pentru literatura din ea, chiar e o lectură pe care nu o regret.

tetralogia-napolitana

Tot în Top 3 aş mai zice un roman poliţist care mi-a plăcut mult de tot, Un proiect sângeros de Graeme Macrae Burnet. Tot la Man Booker a fost nominalizat şi el. Este o carte foarte surprinzătoare: e şi roman poliţist, dar în acelaşi timp este foarte bine scris, foarte bine documentat, inclusiv la nivel de limbaj. E vorba despre viaţa unui sat din Irlanda pe la sfârşitul secolului XIX, iar inclusiv limbajul pe care-l foloseşte autorul îţi dă de înţeles că te afli într-o altă perioadă temporală decât cea de acum. Cumva e un fel de roman antropologic, te duce în epoca respectivă prin mai multe detalii. Şi ca roman poliţist este foarte bine scris. Te ţine foarte bine în priză. Mai mult decât un roman poliţist bun, este foarte bine scris.

A mai apărut încă un roman la Gaudeamus, tot poliţist. Abia aştept să-l citesc, pentru că nu l-am citit, l-am păstrat pentru zilele de vacanţă.

— La literatură română, unde îmi pare rău, dar nu am Top 3, am puţin mai multe (dar nu sunt foarte multe). Am citit nu cât aş fi vrut eu din literatura română, dar destul de mult cât să-mi fac mai multe preferinţe. Aş recomanda Inocenţii Ioanei Pârvulescu, care e un roman foarte bun, foarte frumos.

Pelinul negru de Ioana Nicolaie la fel, e cu un subiect extrem de trist, dar extraordinar de bine scris. Este un roman care nu ezită de la un capăt la celălalt, are o voce narativă foarte bine pusă la punct şi e destul de surprinzător.

Hanul lui Manuc al Simonei Antonescu, dar şi două romane de Tudor Ganea, pe care eu anul acesta l-am descoperit, Cazemata şi Miere. Tudor este un autor tânăr, arhitect de meserie, care a debutat în 2016 cu Cazemata şi a continuat cu Miere. Foarte bună scriitură, fără niciun fel de ezitări, cu o oralitate foarte bună. Personajele lui sunt foarte orale, vorbesc foarte mult. Şi simţi oralitatea asta în timp ce citeşti, te simţi ca şi cum ar fi lângă tine. Cumva a reuşit să redea impresia aceasta de viu, de oameni vii.

Mai e o carte despre copilăria în anii ‚80, În spatele blocului de Mara Vagner, care este uşurică şi foarte drăguţă. Şi o carte pe care o ştii, Melciclopedia lui Iulian Tănase, cu care eu am şi lucrat, care este foarte neobişnuită. Ai putea să spui că este un roman, dar este ceva la intersecţia mai multor genuri. Este foarte relaxantă, foarte plăcută de citit, are o grămadă de jocuri şi glumiţe şi tot felul de chestii, dar are şi acţiune, un personaj care evoluează. E un fel de roman, dar e un roman jucăuş.

Ultima categorie este nonficţiune, unde aş recomanda mai multe cărţi apărute la editura Publica, câteva dintre ele apărute în noua lor colecţie de ştiinţă. Dilema omnivorului de Michael Pollan, despre istoria felurilor de mâncare şi a felului cum ne caracterizează pe noi ca oameni felul în care mâncăm şi ce mâncăm.

Scânteia creativă de Augustin Fuentes, care este o istorie evolutivă a oamenilor, cum au evoluat oamenii ca fiinţe gânditoare.

Wonderland, de Steven Johnson, o carte foarte surprinzătoare şi foarte interesantă. Şi tot referitor la istoria omenirii, celebrul Sapiens, care a apărut şi la noi în limba română anul acesta, care e o carte peste care e bine să dai, pentru că te poate duce în nişte direcţii interesante.

Tot aici aş vrea să menţionez apariţia unei cărţi foarte bune, la Pandora, se cheamă O istorie a imaginilor. De la pictura rupestră la ecranul de computer. Vorbeşte despre cum ne-am format noi ca specie prin imaginile pe care le-am creat. Este o carte-album şi este făcută din dialogul dintre doi autori, David Hockney şi Martin Gayford. O istorie a artei, dar pentru amatori, pentru cei care vor să cunoască mai mult despre istoria artei. Te împrieteneşte cu arta foarte simplist, şi prin discuţii şi prin imagini, foarte interesantă.