Jurnal de părinte: Să îi învățăm pe copii asumarea și iertarea

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 ianuarie 2018, 06:00

Iertarea este un subiect pe care îl reiau pentru că este atât de valoros pentru încrederea pe care copiii o au în ei și în relațiile cu ceilalți.

Ai încredere într-un adult care își asumă când greșește, care își cere iertare și care schimbă, repară. Este aproape imposibil să ai încredere în cineva care mai tot timpul dă vina pe alții sau care spun ușor iartă-mă fără să facă schimbări.

Este important ca copiii noștri să ne audă că facem asta în relațiile cu ceilalți, cu partenerul sau prietenii. Și atunci când cineva ne greșește și își cere iertare să-i mulțumim pentru asta. Mulțumesc că ți-ai cerut scuze, apreciez asta! Fără minimalizarea gestului, Lasă nu-i nimic! Sau Nu-și face griji, nu era mare lucru!

Copiii noștri au nevoie să ne audă pe noi cum apreciem iertarea celuilalt și cum noi ne cerem iertare, față de ei și față de ceilalți. Este esențial pentru orice relație de încredere. Iertarea nu trebuie să fie niciodată asociată cu disciplinarea sau învățarea de minte sau să cerem iertarea celuilalt.

Iertarea să nu includă și un DAR, să fie doar despre tine și ce îți asumi tu. Ce ai făcut tu. Cu acel DAR se anulează iertarea. Îmi pare rău că am reacționat așa, dar tu ai țipat la mine! Sau: Îmi pare rău că ți-am vorbit urât, DAR tu nu m-ai criticat. Este ca și cum celălalt este responsabil pentru acțiunile tale. Ceea ce nu înseamnă asumare!
Să nu ne cerem iertare pentru cum s-a simțim sau credem că s-a simțit celălalt, ci tot despre ce am făcut noi. Îmi pare rău că plângi și te-ai supărat!

Să avem un an plin de înțelepciune!

Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.