Exercițiile fizice și inima sănătoasă
Articol editat de cristina.rusu, 13 ianuarie 2018, 06:00
Exerciţiile fizice ajută combaterea îmbătrânirii sistemului cardiovascular şi reduc riscul de deces prematur mai mult decât yoga.
Aceasta este concluzia studiului desfăşurat în acest sens de medicii cardiologi de la Southwestern Medical Center din cadrul Universităţii Texas. Peste 50 de persoane de vârstă mijlocie au participat la studiu.
Voluntarii au fost împărţiţi în două grupe: într-una dintre ele, participanţii practicau de doi ani exerciţii fizice active, iar în cealalaltă – yoga.
Antrenamentele aveau loc de 4-5 ori pe săptămână, timp de 30 de minute, cu excepţia mersului pe jos, şedinţelor de aerobic, mersului cu bicicleta sau practicării tenisului.
Pe parcursul primelor trei luni, exerciţiile au fost de intensitate moderată, apoi timp de 10 luni – de intensitate mare. S-a dovedit că oamenii din prima grupă şi-au îmbunătăţit elasticitatea ventriculului stâng al inimii cu 25%.
Potrivit recomandărilor cercetătorilor, pentru beneficii maxime, sunt necesare exerciţii fizice efectuate în mod regulat până la vârsta de 65 de ani.
Un stil de viaţă sedentar favorizează rigiditatea muşchiului cardiac, care conduce la hipertensiune arterială şi alimentare sanguină slabă.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.