Filarmonica din Hamburg – templu cultural sau magnet turistic?
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 ianuarie 2018, 06:00
Filarmonica de pe Elba – noua bijuterie a oraşului Hamburg
Inaugurată oficial în urmă cu un an, Filarmonica de pe Elba – noul simbol al oraşului Hamburg, proiectat de către renumiţii arhitecţi Jacques Herzog şi Pierre de Meuron – a găzduit concerte şi spectacole la care, până în luna decembrie 2017, au asistat 850.000 de oameni. Templu cultural sau magnet turistic, Hamburgul vorbeşte numai la superlativ despre noua sa filarmonică şi despre activitatea spectaculoasă din primul an, în primul rând despre concertele de muzică clasică şi mari dirijori, precum Kent Nagano. 850.000 de vizitatori au urmărit peste 600 de concerte de la inaugurare şi până acum.
Un program variat cu multe surprize. Filarmonica a găzduit chiar şi spectacole de teatru, muzică pop sau underground. Şi formaţii avangardiste au cântat aici. După un an de activitate, filarmonica este mai mult decât o casă a concertelor. Impunătoarea creaţie arhitectonică are statut de cult. În luna decembrie 2017, designerul Karl Lagerfeld a folosit clădirea pentru o paradă de modă a Casei Chanel.
Există totuşi şi aspecte mai puţin plăcute. Obţinerea unui bilet la evenimentele din renumita filarmonică este foarte dificilă. Cererea depăşeşte cu mult capacitatea organizatorilor. Platforma cu vedere spre Elba destinată vizitatorilor a atras până acum 4,5 milioane de curioşi. Situată la etajul al optulea al filarmonicii, aceasta este accesibilă publicului larg. Nemulţumirile legate de costul uriaş al construcţiei şi de amânarea termenelor de inaugurare au dispărut ca prin farmec. Faptul că ocazia este muzica, mai ales cea clasică, pe care mulţi o consideră un program de nişă, a făcut bine oraşului. Ca oraş cultural, Hamburgul s-a reinventat. Acum, că preţul construcţiei de peste 860 de milioane de euro nu prea mai interesează pe nimeni, rămâne doar bucuria muzicii.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.