Astăzi se anunță componenţa noului Guvern. Lista miniștrilor
Articol editat de Andrei Cretoiu, 26 ianuarie 2018, 10:42 / actualizat: 26 ianuarie 2018, 15:02
UPDATE: Ora 14.45
Lista completă a Cabinetului Dăncilă:
Viorica Dăncilă, premier
Viorel Ştefan, vicepremier
Graţiela Gavrilescu, vicepremier şi ministrul Mediului
Ana Birchall, vicepremier şi ministru pentru implementarea Afacerilor Europene
Paul Stănescu, vicepremier şi ministrul Dezvoltării
Valentin Popa, ministrul Educaţiei
Nicolae Burnete, ministrul Cercetării
Anton Anton, ministerul Energiei
Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe
Rovana Plumb- ministrul Fondurilor Europene
Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlament
Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor
George Ivaşcu, ministrul Culturii
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii
Dănuţ Andruşca, ministrul Economiei
Radu Oprea- ministrul pentru Mediul Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
Lucian Şova, ministrul Transporturilor
Carmen Dan- ministrul Afacerilor Interne
Mihai Fifor- ministrul Apărării
Tudorel Toader- ministrul Justiţiei
Petre Daea- ministrul Agriculturii
Lia Olguţa Vasilescu- ministrul Muncii
Bogdan Cojocaru- ministrul Comunicaţiilor
Ioana Bran, ministrul pentru Tineret şi Sport
Bogdan Trif- ministrul Turismului
Ioan Deneş- ministrul Apelor şi Pădurilor
Natalia Intotero- ministerul Românilor de Pretutindeni
Victor Negrescu- ministru delegate pentru Afaceri Europene
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
UPDATE:
Lista guvernului Dăncilă a fost stabilită, dar Executivul îşi schimbă structura şi va avea patru vicepremieri. Aceştia sunt Viorel Ştefan, Ana Birchall, Paul Stănescu şi Graţiela Gavrilescu.
Ultimele nume proaspăt intrate în Guvernul Dăncilă sunt Sorina Pintea care a fost votată pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. Ea a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare, apoi director economic la Direcţia Silvică Maramureş şi consilier integrarea europeană.
Alt nume nou este Dănuţ Andruşca, desemnat pentru portofoliul ministerului Economiei. El este parlamentar de Neamţ şi se afllă la primul mandat. La ministerul Transporturilor va ajunge Lucian Şova, deşi un nume vehiculat era al lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie.
Comitetul Executiv PSD a votat astăzi ca George Ivaşcu să fie susţinut pentru funcţia de ministru al Culturii.
Eugen Teodorovici a fost votat pentru funcţia de ministru al Finanţelor, iar profesorul universitar Valentin Popa pentru cea de ministru al Educaţiei. El a reuşit să obţină nominalizarea în detrimentrul Ecaterinei Andronescu.
Pe de altă parte, preşedintele ALDE, partenerul de coaliţie al PSD a informat că ministrul Energiei, Toma Petcu şi-a anunţat în şedinţa Biroului Politic demisia din motive de sănătate. El va fi înlocuit de deputatul Anton Anton.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Coaliţia de guvernare va anunţa vineri, 26 ianuarie, componenţa noului cabinet condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă.
Structura executivului va rămâne neschimbată, fiind formată din 28 de membri, iar fiecare propunere în parte va fi votată în această dimineaţă, în forurile de conducere ale PSD şi ALDE.
Noul guvern, va primi votul de învestitură luni în Parlament.
Formula finală a cabinetului Dăncilă va fi cunoscută astăzi, după ce în ultimele zile s-au purtat negocieri cu liderii filialelor locale pentru unele ministere.
La Transporturi ar putea reveni Răzvan Cuc, iar la Fonduri Europene Eugen Teodorovici.
Şi Rovana Plumb ar putea reveni la Palatul Victoria ca vicepremier fără portofoliu, iar Sevil Shhaideh ar putea primi funcţia de Secretar General al Guvernului.
Discuţiile social-democraţilor au vizat şi Ministerele Educaţiei şi Sănăţăţii unde sunt vehiculate nume noi, cum ar fi Ecaterina Andronescu şi Rodica Nasar.
Cert este că mulţi miniştri îşi vor continua activitatea guvernamentală: Mihai Fifor la Apărare, Carmen Dan la Interne, Olguţa Vasilescu la Ministerul Muncii şi Petre Daia la Agricultură.
Cel mai probabil şi ministrul finanţelor Ionuţ Mişa îşi va continua activitatea în noul cabinet.
Totodată va fi păstrată structura executivului cu 28 de membri dintre care trei vicepremieri, unul neavând portofoliu.
Fiecare propunere de ministru va fi supusă votului în Comitetul Executiv Naţional al PSD după o analiză a argumentelor privind competenţa, eficacitatea şi comunicarea persoanelor nominalizate.
Şi Alianţa liberalilor şi democraţilor se reuneşte vineri, 26 ianuarie, pentru a da un vot de încredere echipei sale care va face parte din cabinetul Dăncilă.
Ministrii propuşi de ALDE îşi vor continua activitatea şi în viitorul cabinet.
Graţiela Gavrilescu, vicepremier şi ministru al Mediului, Teodor Meleşcanu la Externe, Toma Petcu la Ministerul Energiei şi Viorel Ilie ministru pentru relaţia cu Parlamentul.
În ceea ce priveşte programul de guvernare acesta a fost actualizat la începutul săptămânii.
Liderii coaliţiei PSD- ALDE precizând că nu vor fi modificări majore faţă de forma cu care au fost câştigate alegerile.
Luni, 29 ianuarie, se va cere un vot de încredere în Parlament pentru acest document, dar şi pentru echipa cabinetului Dăncilă.
Liberalii au anunţat că nu vor vota noul cabinet condus de Viorica Dăncilă şi susţin că aceasta nu este cea mai potrivită alegere ca premier.
Noul executiv nu va fi susţinut nici de USR, în timp ce UDMR şi deputaţii minorităţilor naţionale vor stabili dacă îi vor acorda votul de încredere după ce vor ştii componenţa acestuia şi programul de guvernare.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.