Rudolf Fatyol – Cel mai longeviv manager din ultimii 100 de ani
De 27 de ani, violonistul concertist Rudolf Fatyol se află la conducerea Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare.
La 1 februarie, el a primit din partea Uniunii Criticilor Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România, Diploma de Excelență pentru cel mai longeviv manager de instituții de spectacole din ultimii 100 de ani.
În interviul care urmează, Rudolf Fatyol vorbeşte despre drumul parcurs în cei 27 de ani alături de orchestra simfonică a filarmonicii sătmărene, despre împliniri, realizări, dezamăgiri şi familie.
Stela Tudor: Cum au fost începuturile?
Rudolf Fatyol: În anul 1990, după un concurs dificil, am obţinut un post important la o filarmonică din Germania. Într-o după amiază, m-a sunat o colegă din Satu Mare şi mi-a spus simplu, ca şi cum m-ar fi invitat la cinema: membrii orchestrei simfonice au propus să fii tu directorul filarmonicii! Ce spui? Fiind vorba despre o decizie foarte importantă, i-am cerut puţin răgaz, deşi ştiam că pentru mine acasă înseamnă foarte mult, că aici mă simt cel mai bine. Şi am renunţat la Germania pentru filarmonica din Satu Mare. Aşa am început. Iar una dintre primele realizări a fost că, după multe insistenţe şi zeci de audienţe la autorităţi, am reuşit să obţin aprobarea pentru instalarea unei centrale termice a filarmonicii, care a fost dată în folosinţă în anul 1991.
Stela Tudor: Câţi dintre instrumentiştii de acum 27 de ani se află şi acum în orchestra filarmonicii, şi ce a însemnat să-i vedeţi crescând şi evoluând alături de dumneavoastră?
Rudolf Fatyol: La început a fost foarte greu. După ce s-au deschis frontierele, aproximativ 22 dintre membrii orchestrei – instrumentişti foarte buni – au plecat în străinătate, în Italia, Spania, Germania. Din acea generaţie, acum avem în orchestră, probabil, opt muzicieni. Unii dintre ei sunt deja pensionari, dar i-am păstrat cu contracte de colaborare şi am să vă spun de ce: ei reprezintă etalonul şcolii de muzică de pe vremuri, total diferită de ceea ce este acum. În ultimii ani, nu doar în muzică, ideea academismului s-a diluat foarte mult, de aceea când angajăm instrumentişti tineri, selecţia este foarte severă şi îi luăm doar pe cei buni. Din păcate, trebuie să ne rezumăm doar la cei buni, pentru că instrumentiştii foarte buni sau excelenţi pleacă din ţară cu contracte foarte avantajoase.
Stela Tudor: După anul 1992, datorită contribuţiei maestrului Franz Lamprecht din Germania, orchestra filarmonicii sătmărene a început să concerteze peste hotare, fâcând cunoscut numele oraşului Satu Mare în numeroase ţări europene.
Rudolf Fatyol: Într-o filarmonică este importantă munca în echipă împreună cu orchestra. Ne doream un dirijor valoros, un impresar care să ne promoveze. Iar acest lucru s-a întâmplat în urma unui apel telefonic pe care l-am primit în anul 1992 de la compozitorul Csiki Boldizsar, fostul director al filarmonicii din Târgu Mureş. Foarte scurt, el mi-a spus în felul următor: avem un impresat din Germania care, pe lângă orchestra noastră, doreşte să se ocupe de încă o orchestră din România, iar eu m-am gândit la filarmonica din Satu Mare. Toamna, a venit la Satu Mare pentru a asculta orchestra, maestrul Franz Lamprecht, iar de atunci suntem împreună şi, de-a lungul anilor am susţinut concerte în toate capitalele Europei. În felul acesta am dus peste hotare şi numele oraşului Satu Mare, l-am reprezentat cu cinste şi profesionalism oriunde am fost invitaţi. Îmi place să le spun politicienilor că Filarmonica Dinu Lipatti este haina de sărbătoare a oraşului Satu Mare, pentru că suntem invitaţi să reprezentăm municipiul nu doar în oraşele înfrăţite, ci şi cu ocazia diferitelor festivităţi şi evenimente.
Stela Tudor: Cariera dumneavoastră de violonist concertist a fost construită cu multă muncă şi poartă definitiv amprenta maestrului Ştefan Ruha
Rudolf Fatyol: Ca violonist concertist am susţinut recitaluri sau am cântat împreună cu orchestre renumite în foarte multe locuri din lume. Dar până să ajung aici, am muncit foarte mult, cu multă seriozitate. Iar profesorul meu nepreţuit a fost unchiul meu, maestrul Ştefan Ruha. La început, când mi-am dorit să ajung solist, de la maestrul Ştefan Ruha am învăţat că pentru a ajunge cineva sau undeva, trebuie să demonstrezi că eşti bun. Aşa era în acele vremuri, nu cum se întâmplă acum. Ca să devii solist în acele vremuri, trebuia să câştigi cel puţin un concurs internaţional. Ştefan Ruha m-a pregătit pentru participarea la primul meu concurs internaţional, care a avut loc în San Diego – Statele Unite ale Americii. Am câştigat acel concurs, m-am întors acasă cu premiul de 20.000 de dolari şi am ştiut că aceasta este pentru mine o trambulină. Am primit o ofertă pentru a pleca în SUA, dar nu am plecat. De ce? Am avut un exemplu foarte bun în familie, maestrul Ştefan Ruha! Împreună cu maestrul Ion Voicu, ei concertau peste tot în lume, dar reveneau acasă. Pe lângă orele de vioară, el m-a învăţat un lucru foarte important: Dacă toţi oamenii de valoare pleacă din România, cine mai rămâne aici? Am ţinut mereu cont de asta şi, în ciuda faptului că nu mereu am fost iubit sau aclamat, am preferat să rămân în ţară. Însă, am să vă spun ceva: pentru mine, cel mai greu a fost să fiu nepotul lui Ştefan Ruha, pentru că a trebuit să demonstrez mereu că sunt bun. Aşa se face că abia la a patra încercare am fost admis la Conservator, deşi între timp cântam, aveam concerte, susţineam recitaluri. Aceea a fost o perioadă foarte grea pentru mine…Dar a trecut. Am cunoscut-o între timp pe soţia mea, Adriana, cu care – cum îmi place să spun – suntem împreună de 141 de ani, avem doi copii reuşiţi, fiica noastră, Luiza, este soprană la Opera din Dusseldorf – Germania…Sunt un om împlinit! În rest, sănătate să avem şi totul va fi ok!
Stela Tudor
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.