Produse petroliere obținute din deşeuri
Articol editat de Andrei Cretoiu, 15 februarie 2018, 11:19
În cadrul complexului de management de colectare a deşeurilor din Târgu Lăpuş se va putea obține petrol, relatează Radio Sighet.
Orașul este recunoscut la nivel județean pentru sistemul eficient de gestionare a deşeurilor.
Planul este ca plasticul curat să reintre în circuitul economic, în timp ce o parte din plasticul murdar să ia drumul unei instalații de cracare şi astfel se va obține gaz metan.
Gazul metan se introduce în circuitul instalației de cracare pentru încălzirea termică a acesteia, de asemenea, obținându-se și derivațiile petroliere care se transformă prin proceduri tehnice în petrol, motorină sau alte substanțe, conform primarului din Târgu Lăpuş, Mitru Leşe.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.