Câinele ghid e o necesitate, nu un capriciu!

Articol editat de cristina.rusu, 18 februarie 2018, 06:00

Paul Bogorin este student la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Spre deosebire de alţi nevăzători care circulă cu un baston sau cu însoţitor, Paul este printre puţinii din România care au un câine ghid.

Chiar dacă legislaţia îi permite ca Phantom, ajutorul lui, să-l însoţească oriunde, în realitate întâmpină adesea restricţii. La un mall din Sibiu, i s-a spus chiar că are voie să intre doar dacă-şi ia în braţe câinele ghid de 30 kg.

Despre cum e să ai un câine ghid în România, Paul Bogorin a stat de vorbă cu Andrea Nagy:

Andrea Nagy: Se poate spune că la noi în ţară un câine ghid e încă o raritate. Aşa cum spuneai şi tu pe blog, oamenii acceptă greu că e vorba de o necesitate, nu de un capriciu. Care crezi că e în momentul de faţă imaginea câinelui ghid în România?

Paul Bogorin: Imaginea o formăm noi, ca posesori ai acestor ajutoare. În momentul de faţă imaginea e diferită de la persoană la persoană, în ideea în care oameni care au înţeles valoarea unui câine ghid au o imagine reală a acestui patruped inteligent.

Mai sunt şi oameni care nu ştiu despre ce e vorba şi au o imagine total falsă. Putem spune că reacţiile sunt împărţite.

Andrea Nagy: Ce ai constatat tu în legătură cu aplicarea legislaţiei privind câinele ghid? Am înţeles din postările tale că ai avut câteva experienţe neobişnuite.

Paul Bogorin: La mine nu au fost probleme deosebit de mari, dar mai nou am cu mine o cameră de filmat. Sunt oameni şi firme cu care întâmpin deseori probleme. Iar când au văzut camera, chiar întrebau: „Se filmează? E pe bune?” Da, e pe bune, pentru că au fost şi cazuri când a trebuit să intervină poliţia, când şoferul nu a vrut să mă ia – n-a mai vrut să ne ia bilet -, din cauză că eram cu un câine ghid.

Andrea Nagy: Phantom este primul tău câine ghid?

Paul Bogorin: Da, Phantom e primul câine ghid. Şi e bine, adică nu e un mit acesta cu independenţa pe care ţi-o oferă. Efectiv eşti liber să mergi unde vrei. Şi nu în ultimul rând, nu te întreabă nimeni cât stai ş.a.m.d.

Andrea Nagy: Chiar am văzut în presă, dar şi pe reţelele de socializare, mulţi reclamau că de vreme ce legea îţi permite un însoţitor, de ce nu alegi să circuli cu un însoţitor.

Paul Bogorin: Eu personal nu aleg să circul cu un însoţitor pentru că în momentul de faţă programul meu nu-mi permite asta. Nu ar fi confortabil nici pentru însoţitor, nici pentru mine să stea o zi întreagă, de la 8 la 8. Plus că eu, natural sunt o persoană independentă de mic.

Cu ajutorul familiei, tot timpul am avut ideea aceasta de a fi cât mai independent. Sunt tânăr, vreau să mă duc să scot o fată la o cafea. Dacă merg cu însoţitor tot timpul trebuie să-l sun, o să mă întrebe cât stau ş.a.m.d.

Andrea Nagy: Care a fost reacţia colegilor tăi studenţi?

Paul Bogorin: Făcând o glumă, îmi place să spun că de multe ori e mai popular decât mine. Uneori începe să mă facă să mă simt prost! Toată lumea spune: „Ce frumos e!”, îl salută pe el înaintea mea. Sunt foarte încântaţi. Nu au existat probleme în cadrul universităţii.

Andrea Nagy: Ce face Phantom în timpul orelor?

Paul Bogorin: Phantom în timpul orelor de obicei doarme. De fapt asta fac câinii când nu au nimic de făcut, deci îşi conservă energia. Pentru că, atunci când ne deplasăm, el consumă de trei ori mai multă energie decât un câine care se plimbă. Trebuie să fie atent la detalii: la schimbările de nivel, ramuri de copaci, căutarea unei treceri de pietoni. Consumă aşadar mult mai multă energie.

Andrea Nagy: Citeam pe un site din Ungaria un articol în care persoanele fără deficienţe de vedere erau sfătuite să nu mângâie câinele ghid al nevăzătorului pe stradă. Argumentul era că acel câine se află – cum am spune – în exerciţiul funcţiunii şi îşi pierde concentrarea. Ce părere ai despre acest aspect?

Paul Bogorin: Este total adevărat, tot aşa printr-un exemplu putem lămuri şi asta. De exemplu câinele trebuie să găsească o trecere de pietoni. Eu îi dau comanda, iar tu, după ce i-am dat comanda, vii şi îl mângâi. El se va uita la tine, iar dacă trecerea de pietoni e în dreapta lui, riscă să o rateze, sau efectiv să nu o mai caute.

De multe ori recompensa fizică, atingerea, e efectiv recompensa supremă. Mai presus de hrană, contactul fizic cu omul e recompensa supremă a câinelui, de asta se întâmplă lucrurile acestea.

Andrea Nagy

Foto: Turnul Sfatului

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.