Jurnal de părinte: Tăcerea ca formă de respingere și ne-acceptare a copilului
Articol editat de cristina.rusu, 21 februarie 2018, 10:32
Tăcerea și retragerea afecțiunii este folosită uneori de părinte ca formă de învățare de minte a copilului, de a-i arăta că a greșit, că trebuie să se corecteze. Și, întâlnesc părinți, și ei cu durerile și frustrările lor, cu trecutul lor, care stau supărați pe copii zile întregi.
Își retrag afecțiunea, se poartă rece și distant fiind furioși, supărați și dezamăgiți de copii. Încă copiii resimt această retragere ca una dintre cele mai dureroase forme de neacceptare și respingere.
Nevoia lor este de siguranță în relația cu părinții, de confort emoțional și de acceptare necondiționată, indiferent de ceea ce simt sau cum simt disconfortul. Frica, teama, nesiguranță, frustrarea este exprimată de copil prin comportamente care par adulților nepotrivite, însă atunci au cea mai mare nevoie de ajutorul lor.
De ce ca părinte folosești tăcerea și retragerea afecțiunii în relația cu copilul și poate și în relația cu celălalt părinte?
Când tu ca părinte ai trăit alături de părinți care nu ți-au oferit confortul emoțional în momente grele sau dimpotrivă te-au pedepsit, criticat, ridiculizat este mai probabil să faci același lucru cu copilul tău.
Când îți sunt inconfortabile propriile emoții și disconfort este dificil să poți accepta fără să te înfurie sau înspăimânte, îngrijoreze trăirile copilului tău.
Când în relația cu ceilalți adulți, în cuplu, tu sau partenerul tău folosiți tăcerea ca formă de pedeapsă sau de evitare a conflictelor atunci este mai probabil să practici și tu același lucru.
Teama de conflicte, de ceartă, de ce va spune sau cum va reacționa partenerul îți crează și o mai mare teamă de propriile trăiri și alegi tăcerea. Încă pentru copil este o experiență foarte dureroasă, se simte neadecvat, respins, rău, defect și învață de la tine să ascundă ceea ce simte, sau să exprime ceea ce simte în alte moduri, pasiv-agresive ca și tine de altfel.
Domnica Petrovai, psiholog clinician, psihoterapeut
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.