Aș vrea să fiu regele Lear! Interviu cu actorul Carol Erdos
Carol Erdos
Carol Erdos
Născut la 7 mai 1951, în Petrila, pe Valea Jiului, actorul Carol Erdos este unul dintre veteranii Secției Române a Teatrului de Nord din Satu Mare.
El a ajuns la teatrul din Satu Mare în anul 1977, iar în prezent este singurul actor din vechea generație a Secției Române, după ce colegi de-ai lui precum Ștefan Mareș, Radu Sas, Marcel Mirea, Ioan Tifor, Vasile Blaga și Dan Cristian, au părăsit scena definitiv și mult prea tineri.
De-a lungul carierei a jucat în sute de spectacole și a avut peste 140 de roluri principale. I-a avut ca profesori pe unii dintre cei mai renumiți actori ai țării noastre, iar pe scenă a jucat alături de titani ai teatrului românesc. Până să ajungă la București, la IATC, Carol Erdos a lucrat în mină, a fost portar la Teatrul din Petroșani, a cântat, a făcut de toate. Despre el – ca om și actor – despre ce înseamnă teatrul și actorii în ziua de azi, despre dorințe, speranțe și dezamăgiri, ne vorbește Carol Erdos.
Carol Erdos: Am dat examen la Filologie, la Istorie și la Minerit, dar am picat examenele de admitere. Trebuia să fac ceva, așa că, urmând meseria tatălui meu, m-am angajat la Mina din Petrila, unde am lucrat timp de opt luni. După ce am avut un accident, mama – care și-a pierdut soțul în mină – mi-a spus categoric că nu mai am ce căuta acolo. Așa am ajuns la Teatrul din Petroșani, al cărui director era Ioan David, fostul meu profesor de limba română. Știind că într-o vreme am avut o formație cu care cântam, când m-am dus la el, mi-a spus: Carolică dragă, aici nu se cântă! La teatru se face altceva!
I-am spus că doresc să lucrez pur și simplu, orice, pentru că în Valea Jiului dacă nu te angajai în mină, nu aveai prea multe opțiuni. Așa că m-am angajat la teatru, unde, rând pe rând am fost portar, mașinist, pompier, pictor executant, impresar. În cele din urmă, am ajuns și pe scenă, iar asta s-a întâmplat datorită marelui regizor al acelor vremuri, Ion Olteanu. El monta la Teatrul din Petroșani spectacolul Vlaicu Vodă și avea nevoie de un actor tânăr care să-l interpreteze pe Pala – omul de încredere al doamnei Clara.
Cum teatrul nu avea un actor potrivit rolului, regizorul Ion Olteanu m-a luat de la poartă și m-a întrebat dacă am studii de actorie. I-am răspuns că am absolvit doar liceul și armata poporului, iar el mi-a dat rolul, după care m-a distribuit încă într-un spectacol. După care, m-a îndemnat să urmez Facultatea de Teatru. M-a chemat la București, m-a pregătit, iar în 1973 am dat admitere.
La examenul de admitere am fost 1.200 de băieți pe zece locuri, iar eu am intrat al treilea! I-am avut colegi pe Marcel Iureș, Adrian Pintea, Gabriel Oseciuc și alții, care au devenit ulterior nume de referință în teatrul românesc.
Stela Tudor: Cum a fost impactul cu Satu Mare, după Petrila, un orășel din Valea Jiului?
Carol Erdos: Am să-l citez pe maestrul Radu Beligan, care a venit la un moment dat la Satu Mare, la Festivalul Teatrul Imagine: Dragul meu, aici, în Satu Mare, ești ca în Occident! Așa mi s-a părut și mie Satu Mare în anul 1977, când am venit ca actor la Teatrul de Nord. Pe vremea aceea Satu Mare era un oraș îngrijit, cu amprenta vecinătății cu Ungaria, civilizat! Nemaivorbind de faptul că cei de la Partid, crezând că sunt fiul celebrului grafician Paul Erdos, în 24 de ore mi-au repartizat un apartament cu două camere!
Stela Tudor: Câte roluri ai jucat pe scena Teatrului de Nord și dacă există unul care ți-a rămas foarte drag?
Carol Erdos: Am făcut odată un calcul și am numărat peste 140 de roluri principale jucate și foarte multe roluri mai mici, și da, am un personaj principal pe care l-am jucat. Este vorba despre Mușa din spectacolul cu piesa Mârâiala, un rol care m-a făcut foarte iubit în Satu Mare.
Jucam rolul unui personaj foarte revoltat în acele vremuri, care refuză să-și ridice salariul considerând că nu-l merită, pentru că ceea ce avea de făcut era să decupeze litere pentru lozinci. În timpul unui monolog, ieșeam în sală, printre spectatori, cu bățul de la steagul roșu, comunist, și îndemnam oamenii să nu-și ia salariul dacă simt că nu este pentru ceea ce merită ei.
Era în vremea comunismului, iar spectatori erau muncitorii de la cele mai mari fabrici din Satu Mare. După spectacole, când mă vedeau pe stradă, mă salutau cu mult respect și mândrie, ridicând în sus pumnul strâns, și îmi spuneau: Bravo, Mușa! Le-ai zis-o!
Stela Tudor: Făcând o comparație între teatrul din vremea când ai început tu, și cel de acum, care sunt diferențele? Cum este teatrul din zilele noastre?
Carol Erdos: Depinde de perspectiva din care privești lucrurile. Astăzi, spectacolele de teatru au o altă conotație, și este firesc să fie așa. În ziua de azi nu se mai pun în scenă spectacole ca pe vremuri, cu subtextul necesar pentru ca publicul să aibă satisfacția că dacă ei nu puteau să spună ceva, actorii, pe scenă, făceau asta pentru ei.
Acum, spectacolele, au o cheie modernă și mesaje fie pentru sufletul spectatorilor, fie mesaje către logica ilogică pe care o trăim, în timp ce altele, din păcate, au doar formă fără conținut. Însă, important este că indiferent de felul spectacolului, viața te duce înspre acel mesaj transmis cu foarte mult timp în urmă de Stanislavski: Teatrul este oglinda societății. Iar dacă tu nu reprezinți fidelitatea societății și într-un final nu ai soluția pentru ceea ce ai reprezentat, ai pierdut partida.
Shakespeare a spus-o altfel: Actorul este copilul de duminică al societății! Respectă-l, apreciază-l, și ai să vezi că ai să trăiești mai bine!
Stela Tudor: Cum sunt actorii din ziua de azi? Au ei pregătirea aceea serioasă, profundă, pe care ați avut-o voi când ați absolvit facultatea de teatru?
Carol Erdos: Din păcate, introducerea duratei de trei ani a facultăților, a cam stricat posibilitatea formării artistice a unui actor. Pe vremuri, patru ani erau buni, dar nu suficienți pentru a-ți desăvârși posibilitatea de-a descifra alfabetul profesiei de actor. Amza Pellea ne spunea: Copii, noi vă învățăm să citiți din alfabetul pe care vi-l predăm zi de zi. Restul, adică aprofundarea lecturii, depinde de voi!
Acum, trei ani sunt foarte puțini, iar faptul că există o grămadă de facultăți de teatru, este o adevărată catastrofă, pentru că adevăratul interes al acestor facultăți nu este pregătirea profesională, ci un număr cât mai mare de studenți! De aceea, ceea ce iese din facultățile de teatru, de multe ori este lamentabil!
Școala de teatru făcută de cei din generația mea, dar mai ales faptul că am avut șansa extraordinară să lucrăm cu mari actori ai timpului respectiv, precum Amza Pellea, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, am avut șansa să fim alături, pe scenă, de actori precum Florin Piersic, George Constantin, Gheorghe Cozorici, au fost extraordinare! Îmi amintesc mereu ceea ce îmi spunea Dem Rădulescu: Bozgore dragă, să nu uiți niciodată că tu ai avut șansa să înveți meserie de la maestrul Radu Beligan și idiotul de Florin Piersic! Da, așa este!
Am avut șansa să învăț nu doar teatru de la titani, ci demnitatea și modul de comportament al unui actor care se respectă pe sine, ca să fie respectat!
Stela Tudor: Acum ești un actor pensionar care joacă în continuare. Există vreun rol pe care ți l-ai dorit mereu dar nu l-ai jucat, însă speri să ajungi să-l joci?
Carol Erdos: Niciodată de-a lungul carierei nu am avut dorințe pentru anumite roluri! Dar acum, am! Dacă vreun regizor s-ar gândi și ar avea răbdarea necesară să monteze Regele Lear a lui Shakespeare, mi-aș dori să fiu personajul principal! De ce? Pentru că eu mă regăsesc în acel personaj din toate punctele de vedere: generozitate, lovituri primite de la viață și mod de gândire! Cu ajutorul bufonului, bine-nțeles!
Pentru mine, în viața de zi cu zi, bufonul a fost mereu Dumnezeu, cărțile și prietenii adevărați, care au știut să se exprime în limbajul bufonului din piesa lui Shakespeare…
Stela Tudor
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Isteria asta nu vine de azi, de ieri, ci s-a acumulat în timp. Sunt multe probleme legate de felul în care funcționează politica și...
Septimiu Bizo este medic stomatolog de profesie, însă pasiunea lui pentru fotografie și animale sălbatice l-a purtat pe aproape toate...
Ce-ar fi această minunată sărbătoare de celebrare e eternului feminin, 8 Martie, fără declarațiile de admirație, apreciere și respect venite...
„Te iubesc, mamă” spune Lia Rusu în fiecare an, de 8 Martie, de patru ani încoace, printr-o campanie în care oferă cadouri mamelor...