”EducaTiff – Școala Altfel”, la Cluj
Articol editat de Camelia Velțan, 12 martie 2018, 16:32
Activităţile programate în cadrul proiectului de educaţie cinematografică EducaTIFF încep, în acest an, la Cluj, cu o ediție specială ”EducaTiff – Şcoala Altfel”, în perioada 26-30 martie.
În cele 5 zile de program, la Cinema Victoria, vor avea loc 10 proiecţii de filme educative, selectate pe diferite grupe de vârstă, astfel încât elevi din clasele primare, de gimnaziu şi de liceu să poată fi prezenţi la cel puţin o proiecţie.
EducaTiff e cel mai longeviv proiect de educaţie cinematografică pentru elevi din România.
El se derulează în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și ajunge, anul acesta, la a zecea aniversare.
Participarea la evenimentele Şcoala Altfel – EducaTIFF se face pe bază de rezervare, la adresa de email educatiff@tiff.ro. Preţul unui bilet este 8 lei.
Cadrele didactice şi adulţii care însoţesc grupuri de minimum cinci copii beneficiază de acces gratuit.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.