Tudorel Toader, despre posibila revocare a șefei DNA

Articol editat de Camelia Velțan, 13 martie 2018, 11:09
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că este pregătit să sesizeze Curtea Constituţională în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis nu va da curs solicitării sale de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi.
El a precizat că aşteaptă motivarea avizului dat de Secţia pentru procurori a CSM şi decizia şefului statului.
Tudorel Toader a mai spus că este dificil să feliciţi pe cineva pe motivul că a încălcat de trei ori Constituţia, referindu-se la şefa DNA.
Ministrul justiţiei a anunţat în 22 februarie că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, pentru ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.
Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ în 27 februarie propunerii de revocare.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.