Tren deraiat în Bistrița Năsăud
Articol editat de Camelia Velțan, 16 martie 2018, 12:40
UPDATE:
Circulaţia feroviară între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş a fost reluată după aproximativ 17 ore.
………………………………………………………………………………………..
Un tren de marfă încărcat cu bușteni a deraiat aseară în zona Dealu Ștefăniței, din județul Bistrița-Năsăud blocând traficul feroviar.
Garnitura venea din Maramureș și trebuia să ajungă la Sebeș, dar a deraiat în zona stației Dealu Ștefăniței din comuna Romuli, blocând traficul feroviar între Vișeu de Jos și Salva, afecând șase trenuri de călători.
Pasagerii au fost transbordați pe un tronson de câțiva kilometri pentru a-și putea continua călătoria.
Trenul deraiat a distrus traversele de la calea ferată pe o distanță de 200 m, afectând și un viaduct.
În cursul nopții vagonul a fost repus pe șine, lucrându-se pentru repararea liniei de cale ferată și a macazelor.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.