Ascultă Radio România Cluj Live

După ce a „unit înot” cele două maluri ce despart Anglia de Franța, după ce a legat Europa înotând mărețul fluviu Dunărea, Avram Iancu ne-a reprezentat și la Cercul Polar; nu i-a ieșit!

Avram Iancu

Sunt anumite lucruri care nu trebuie nici justificate nici comentate ci, trebuie acceptate ca atare. Când explodează motorul mașinii în primul sau în ultimul tur de pistă, nu este de vină nici șoferul nici mecanicul; pur și simplu se întamplă.

„Am învățat lecția de viață din extremul nordic al Canadei și acum privesc încrezător spre viitor; pregătesc o nouă surpriză la înotul în ape deschise.

Dan Izvoreanu a stat de vorba cu Avram Iancu chiar în orașul său, Petroșani:

Dan Izvoreanu: — Bine te regăsesc de această dată chiar în Petroşani, oraşul tău natal. Cum te simţi acum, la câteva zile după ce ai revenit în ţară din Canada, de la ultramaratonul 6633 Arctic? Am înţeles că încă ţi-e foarte somn.

Avram Iancu: — Aşa este. Bine ai venit în oraşul meu natal, mă bucur că şi eu am ajuns aici acum 2 zile. Încă sunt într-o perioadă de refacere. Aşa cum ai spus, am o stare de somnolenţă pe parcursul zilei datorită diferenţei foarte mari a fusului orar. Dar cu siguranţă voi depăşi şi acest moment.

Dan Izvoreanu: — Din păcate nu ai reuşit să termini această cursă, ai avut ceva probleme medicale. Cum te raportezi acum la această experienţă a ta? O consideri un eşec sau nu?

Avram Iancu: — Nu există eşec. Există nişte lucruri care se întâmplă şi trebuie acceptate ca atare. Am fost accidentat la kilometrul 11, am simţit o durere foarte mare în gamba piciorului drept. Dacă ar fi să fac o comparaţie ca să înţelegem mai bine, ar fi în Formula 1 o comparaţie foarte bună: o plecare din pole position, după care a luat foc motorul în prima tură de pistă. Eu cred că nu este de vină nici pilotul şi nici mecanicul. Pur şi simplu se întâmplă lucruri pe care trebuie să le acceptăm ca atare.

Dan Izvoreanu: — Ştiu că tu te-ai pregătit destul de mult pentru această participare la ultramaratonul arctic şi erai foarte hotărât înainte să pleci acolo. Sunt curios să-mi spui, pentru că tu ai devenit cunoscut datorită isprăvilor pe care le-ai făcut înotând în ape deschise în special. Acum, iată, te-ai hotărât să participi la un maraton foarte dur. Când ţi-a încolţit ideea de a merge la Ultra şi de ce?

Avram Iancu: — Anul acesta este un an special pentru noi românii, pentru toţi românii. Este anul centenarului Marii Uniri. Şi e normal să ne dorim cu toţii să facem lucruri cât se poate de deosebite, pentru evidenţierea României pe plan internaţional.

Această idee de a participa la 6633 mi-a încolţit tocmai în timpul în care stabileam o premieră mondială înotând cursul Dunării. Nu mă aşteptam ca Tiberiu Uşeriu să mai participe a treia oară, după cum ştiţi el chiar în ultimele zile şi-a anunţat prezenţa.

Am văzut că Levi şi Florentina din Canada vor participa la această cursă şi am simţit acel îndemn de a-mi aduce şi eu umila mea contribuţie la reprezentarea României şi la acest ultramaraton deosebit de dificil. Probabil că dacă aş fi ştiut în mod clar că Tiberiu Uşeriu va participa, probabil că nu aş mai fi venit. Pentru că, iată, istoria ne dovedeşte încă odată că reprezentarea României în mâinile lui Tiberiu Uşeriu la 6633 este cea mai fericită.

M-am dus acolo, au fost câteva motivaţii: unele pe care le-am spus şi unele pe care nu le voi spune probabil niciodată. Au fost şi motivaţii pe care le-am aflat doar odată ajuns acolo.

Dan Izvoreanu: — Deci deşi nu ai reuşit să termini această cursă, să înţeleg că până la urmă a fost o experienţă bună pentru tine, din care ai învăţat multe lucruri.

Avram Iancu: — Bineînţeles. Exact asta vreau să spun, că a fost o experienţă cu totul deosebită din care cu siguranţă am învăţat foarte multe lucruri. Şi cred eu că nu numai eu am învăţat, ci toţi cei care au fost prezenţi la acea cursă. Organizatorii spun că toţi cei care se află la linia de start a acelei competiţii sunt nişte campioni. Mă rog, eu am nişte rezerve în privinţa atribuirii acelui mare apelativ de campion, dar dincolo de aceste rezerve ale mele, cu siguranţă şi organizatorii au partea lor de dreptate, partea de adevăr.

Dan Izvoreanu: — Înainte de a participa Tibi la acest concurs, nu prea auzise în România nimeni despre el, să fim oneşti. Acum e un concurs celebru la noi în ţară şi probabil şi datorită lui Tibi Uşeriu cu 3 câştigări consecutive, ceea ce e un record. Ţie cum ţi s-a părut această cursă despre care se vorbeşte în toate felurile: că e grea, că e inumană, că e uşoară, că e frig. Pentru tine cum a fost, cum ai caracteriza-o?

Avram Iancu: — Fiind acolo, bineînţeles că am propria percepţie despre această cursă. Şi aş defini-o în felul următor: este o cursă a tuturor posibilităţilor. Şi când spun asta o spun în adevăratul sens al cuvântului. Şi anume să explic un pic: această cursă poate să fie terminată de alergători mai puţin pregătiţi dar care să aibă şi un pic de noroc acolo; şi poate să fie neterminată de superatleţi, dar care să aibă un pic de ghinion. Este un mediu foarte, foarte dificil, chiar şi în această ediţie a avut loc o furtună foarte puternică, iar cei care au fost prinşi în mijlocul acelei furtuni nu au scăpat. Deci cu siguranţă au abandonat şi cu siguranţă ar fi abandonat şi multe alte nume grele ale atletismului mondial, nu mă refer doar la cele din România.

Tiberiu Uşeriu este un fenomen al acestui concurs. Mă bucur că şi-a găsit propriul lui drum acolo. Este foarte puternic acolo, merită toată simpatia şi dragostea noastră. Şi eu ţin să-l felicit pentru ceea ce poate să realizeze acolo. Deja această cursă, 6633, inevitabil se identifică oarecum şi cu compatriotul nostru Tiberiu Uşeriu, care iată că a reuşit să facă o figură deosebit de frumoasă în acest an al centenarului şi de care eu sunt foarte mândru.

Dan Izvoreanu: — Da, ne-a făcut mândri pe toţi şi într-adevăr merită toate laudele din lume. Să revenim la tine, la Avram Iancu şi să revenim la pasiunea ta principală, înotul. Pentru că acum ai făcut paranteza aceasta cu 6633 Arctic Ultra, dar am înţeles că acum încep pregătirile pentru nouă ispravă pe care tu vrei să o faci înotând, e adevărat? Ştiu că nu poţi să spui prea multe despre asta, dar cât-decât!

Avram Iancu: — Este foarte adevărat. 6633 a fost un obiectiv secundar al acestui an, dar bineînţeles că destinul meu este strâns legat de înotul în ape deschise. Şi cu siguranţă la vară, dacă va fi sănătate (pentru că iată, sănătatea joacă un rol deosebit de important şi asta o spuneam înaintea concursului de la Cercul Polar), cu siguranţă voi încerca să fac ceva cu totul deosebit. Nu pot să dau foarte multe detalii, dar pot să-ţi spun de pe acum că încerc o nouă premieră mondială prin care îmi doresc ca România să fie evidenţiată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la unirea tuturor românilor.

 

Dan Izvoreanu: — Îţi ţin pumnii de pe acum şi sunt nerăbdător să aflăm mai multe despre ce este vorba. Până atunci sunt foarte curios să aflu – că niciodată nu te-am întrebat -, în momentul înc are tu intri într-un fel de cantonament pentru competiţiile la care tu urmează să participi, aceste premiere fantastice pe care tu le faci (şi te felicităm pentru asta), cum arată o zi din viaţa lui Avram Iancu?

Avram Iancu: — E complicată viaţa mea pentru că, după cum ştiţi, am un statut şi anume sunt căsătorit. Am o soţie, am 3 copii, am un serviciu (sunt bibliotecar). Deci nu sunt un sportiv profesionist care să facă numai ceea ce ţine legat de performanţa sportivă. Aşa că nu-mi este deloc uşor, printre toate aceste statute trebuie să găsesc timpul necesar pentru antrenamente.

Îmi este greu să rup 2-3 ore pe zi din timpul acesta de 24 de ore. Dar cu siguranţă, dorind foarte mult să-mi ating aceste obiective, cu foarte multă ordine, disciplină, dar şi cu îngăduinţa şi cu sprijinul familiei mele, reuşesc să mă şi antrenez suficient de mult pentru a duce la bun sfârşit ceea ce îmi propun.

Dan Izvoreanu: — În fiecare zi înoţi?

Avram Iancu: — Aproape în fiecare zi.

Dan Izvoreanu: — Unde te antrenezi în mod special?

Avram Iancu: — Sigur că există nişte locuri preferate de antrenament. Până când se dezgheaţă apele înot la bazinul de înot din Petroşani, care din toamna anului trecut îmi poartă numele. Este o mândrie pentru mine lucrul acesta, să înot în bazinul care-mi poartă numele. Apoi mă antrenez foarte mult în lacul Ştiurţ, un lac natural care se află în spatele casei mele, la nici 10 minute de mers pe jos.

Are 120 m lungime şi 50 m lăţime. Un loc excelent de antrenament, am petrecut acolo ore şi ore de înot continuu, pentru că la mine unitatea de măsură în antrenament nu mai este kilometrul sau mila, ci ora. După care, aşa ca anul trecut, fac sesiuni de înot pe râurile patriei noastre. Anul trecut am înotat în Mureş şi în Siret, iar anul acesta am să încerc şi alte râuri ale patriei. Voi face sesiuni de înot de 40-50 km, 8-10 ore de înot pe zi, pentru că trebuie un volum foarte, foarte mare de înot.

Dan Izvoreanu: — Nicio performanţă nu vine fără anumite sacrificii. Spune-mi dacă la tinea fost vorba despre a face anumite sacrificii ca să obţii rezultatele pe care le-ai obţinut până acum.

Avram Iancu: — Bineînţeles. Chiar şi această autodisciplină impusă reprezintă un sacrificiu, o nuanţă a acestui sacrificiu despre care vorbeşti. A sta departe de familie, este şi acesta un sacrificiu. Dar mă bucur, aşa cum am spus, că familia mă înţelege, mă susţine şi, mai mult decât atât, chiar este mândră de ceea ce fac şi de reuşitele mele.

Dan Izvoreanu: — Câţi ani de acum înainte te vezi făcând asta, înotând în ape deschise şi ducând stilul acesta de viaţă mai cazon?

Avram Iancu: — Acum nu ştiu dacă la acest nivel voi rezista foarte mulţi ani. Cu siguranţă voi înota toată viaţa, cât sănătatea îmi va permite. Îmi doresc să fac lucrul acesta atât timp cât mă simt bine, cât organismul îmi permite.

Dan Izvoreanu: — Eu îţi ţin pumnii de pe acum în toate planurile pe care tu ţi le-ai făcut şi toate proiectele pe care le pui la cale de acum înainte. Mulţumesc tare mult că ţi-ai făcut timp să stai de vorbă cu noi. Dacă vrei să le transmiţi ceva celor care te ascultă la Cluj, în Transilvania?

Avram Iancu: — Mulţumesc foarte mult pentru urările de bine. Mesajul meu este unul foarte simplu şi anume acela că limitele noastre personale pot fi depăşite. Ba mai mult decât atât, şi limitele pe care alţii vor să ni le traseze, această a doua categorie de limite sunt probabil cele mai periculoase. Împreună eu cred că suntem puternici, acest an al centenarului ne vorbeşte de unitate, de forţă, dacă stăm strâns uniţi în jurul valorilor care ne animă pe noi, pe toţi românii.

 

Dan Izvoreanu/transcrierea interviului: Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Etichete:
Mașinile au devenit principala sursă de poluare în Sălaj
Reportaje miercuri, 6 noiembrie 2024, 11:39

Mașinile au devenit principala sursă de poluare în Sălaj

Poluarea cauzată de maşini a devenit o problemă deosebit de gravă care afecteză nu doar mediul înconjurător, ci şi sănătatea oamenilor....

Mașinile au devenit principala sursă de poluare în Sălaj
Tânăra din Salonta care a cucerit juriul la „Vocea României” cu o piesă de la AC/DC
Reportaje sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 11:50

Tânăra din Salonta care a cucerit juriul la „Vocea României” cu o piesă de la AC/DC

Vineri seara, 1 noiembrie, Narcisa Badea, o tânără de 25 de ani din Salonta, stabilită în Oradea, a electrizat scena de la „Vocea României”...

Tânăra din Salonta care a cucerit juriul la „Vocea României” cu o piesă de la AC/DC
Muzeul din bibliotecă | FOTO
Reportaje vineri, 1 noiembrie 2024, 13:40

Muzeul din bibliotecă | FOTO

Un simplu click poate deschide porțile Muzeului Virtual Emil Isac oferind vizitatorului o mulțime de informații despre viața și opera poetului....

Muzeul din bibliotecă | FOTO
Cozi lungi, sacoşe pline şi o misiune de 20 de lei
Reportaje vineri, 1 noiembrie 2024, 12:16

Cozi lungi, sacoşe pline şi o misiune de 20 de lei

În septembrie 2024 consumatorii au returnat 15 milioane de ambalaje pe zi, ceea ce însumează o rată de colectare de peste 80% în sistemul...

Cozi lungi, sacoşe pline şi o misiune de 20 de lei
Reportaje miercuri, 30 octombrie 2024, 11:18

Inovație și creativitate: idei tech de la foarte tinerii programatori | FOTO

Sere inteligente, roboți care fac curățenie, site-uri care te ajută să-ți găsești un loc de muncă. Acestea sunt doar câteva din ideile pe...

Inovație și creativitate: idei tech de la foarte tinerii programatori | FOTO
Reportaje marți, 29 octombrie 2024, 13:11

Istoria povestită de Generația Z

În vremurile astea, când internetul a pus stăpânire chiar și pe pasiunile noastre, rar mai auzim de oameni uniți prin preocupări. În urmă cu...

Istoria povestită de Generația Z
Reportaje vineri, 25 octombrie 2024, 11:56

Târg de toamnă caritabil la Școala Altfel | FOTO

Programul Școala Altfel permite cadrelor didactice să organizeze activități foarte interesante nu doar pentru copii, ci și pentru părințiilor....

Târg de toamnă caritabil la Școala Altfel | FOTO
Reportaje joi, 24 octombrie 2024, 17:01

Războinici uitaţi şi podoabe eterne: bogăţiile aristocraţiei barbare, expuse în Cluj-Napoca

Cum arăta agrafa cu care-şi prindea veşmintele o prinţesă barbară, ce standarde ciudate de frumuseţe aveau hunii şi cum încercau...

Războinici uitaţi şi podoabe eterne: bogăţiile aristocraţiei barbare, expuse în Cluj-Napoca