Ascultă Radio România Cluj Live

Legile justiției, adoptate de Senat

vot senat legea salarizarii

Legile justiției, adoptate de Senat

Articol editat de Andrei Cretoiu, 27 martie 2018, 09:17

Legile justiţiei, corectate după decizii ale Curţii Constituţionale, au fost adoptate de Senat, care este for decizional în acest caz.

Actele normative merg la promulgare, dar PNL a anunţat deja că le va contesta la Curtea Constituţională.

Pachetul de legi în domeniul justiţiei nu a suferit modificări de fond faţă de cele adoptate de Camera Deputaţilor.
Printre cele mai importante modificări aduse legilor justiţiei se numără excluderea preşedintelui României din procedura de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rolul fiind preluat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Senatorii PNL, USR şi PMP au votat împotriva acestor legi şi au acuzat din nou rapiditatea dezbaterilor, dar şi timpul insuficient alocat discuţiilor.
Reprezentanţii puterii susţin însă că peste 90% din textele adoptate provin de la asociaţiile de magistraţi, iar legea a fost elaborată cu profesionalism şi bună credinţă.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Amendat cu 500 de euro pentru că a sărit în Fontana di Trevi
Diverse joi, 27 februarie 2025, 00:00

Amendat cu 500 de euro pentru că a sărit în Fontana di Trevi

Un turist neozeelandez în vârstă de 30 de ani, care locuiește la Londra, a fost amendat cu 500 de euro după ce a sărit în Fontana di Trevi din...

Amendat cu 500 de euro pentru că a sărit în Fontana di Trevi
Ne mutăm? Oraşul în care chiria n-a mai crescut de 500 de ani
Diverse miercuri, 26 februarie 2025, 11:16

Ne mutăm? Oraşul în care chiria n-a mai crescut de 500 de ani

Ne plângem frecvent de chiriile din Cluj, problema locuinţelor la un preţ accesibil e însă una cu care se confruntă foarte multe ţări. Pare...

Ne mutăm? Oraşul în care chiria n-a mai crescut de 500 de ani
Practicile care promovează cadouri de logodnă exorbitante şi nunţi extravagante vor fi eliminate
Diverse miercuri, 26 februarie 2025, 00:00

Practicile care promovează cadouri de logodnă exorbitante şi nunţi extravagante vor fi eliminate

Guvernul Chinei a promis că va acţiona pentru eliminarea practicilor care promovează zestrea şi cadourile de logodnă exorbitante şi nunţi...

Practicile care promovează cadouri de logodnă exorbitante şi nunţi extravagante vor fi eliminate
Cele mai populare fructe din lume, benefice pentru sănătate
Diverse marți, 25 februarie 2025, 12:00

Cele mai populare fructe din lume, benefice pentru sănătate

Cele mai populare fructe din întreaga lume, merele, sunt extrem de benefice pentru sănătate.   Sunt pline de vitamine, minerale şi...

Cele mai populare fructe din lume, benefice pentru sănătate
Diverse marți, 25 februarie 2025, 11:14

Ţânţarii ar putea detecta cutremurele

Ţânţarii, consideraţi unele dintre cele mai deranjante creaturi, ar putea deveni un aliat-cheie în căutarea unor noi metode de monitorizare şi...

Ţânţarii ar putea detecta cutremurele
Diverse marți, 25 februarie 2025, 00:00

Jennifer Lopez și Ben Affleck, din nou singuri

Ştirea este oficială: Jennifer Lopez și Ben Affleck sunt din nou singuri.   Divorțul dintre cei doi actori a fost pronunţat oficial de...

Jennifer Lopez și Ben Affleck, din nou singuri
Diverse luni, 24 februarie 2025, 00:00

Infernul unei fete, traumatizată și umilită de mama sa

O tânără de 24 de ani din Torino a povestit în fața judecătorului coșmarul la care a fost supusă timp de aproximativ 14 ani.   Mama sa,...

Infernul unei fete, traumatizată și umilită de mama sa
Diverse luni, 24 februarie 2025, 00:00

Cum ne protejăm de degerături și căzături pe gheață în zilele geroase?

Cum ne protejăm de degerături și căzături pe gheață în zilele geroase? În lunile de iarnă, riscurile de a cădea cresc din cauza...

Cum ne protejăm de degerături și căzături pe gheață în zilele geroase?