Filmul de weekend: Brașov 1987. Doi ani prea devreme
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 31 martie 2018, 06:00
Știți ce s-a întâmplat în 15 noiembrie 1987? Știți de ce se numește această stradă 15 noiembrie 1987? Sunt întrebările unui sondaj de opinie adresate trecătorilor din București și Brașov. Majoritatea oamenilor pleacă grăbiți la vederea microfonului. Cei tineri habar n-au, unii râd, cei puțini care știu răspunsul se opresc și rememorează evenimentele din toamna lui 1987.
Aceste scene fac parte din documentarul Brașov 1987. Doi ani prea devreme și au menirea de a ne spune de la bun început că era nevoie de acest film: istoria trebuie recuperată pentru că mulți dintre noi, mai ales cei din generațiile tinere, nu știu ce s-a petrecut în orașul de sub Tâmpa cu doi ani înainte de revoluția pornită din Timișoara. Avem datoria de a le arăta cât de cumplită era viața în acele vremuri și ce i-a scos în stradă pe muncitorii din fabricile brașovene.
Atmosfera devenise sufocantă: nu se mai găsea mai nimic de mâncare, se tăia curentul, lumea îngheța de frig în case, iar regimul comunist era deja de nesuportat. În vreme ce mărețele realizări ale conducătorului multiubit erau proslăvite cu surle și trâmbițe duse la paroxism. Picătura care a umplut paharul a venit în 14 noiembrie 1987 când muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu și-au primit salariile mult diminuate. Au decis, spontan, să întrerupă lucrul în acea noapte, iar cei care au intrat în tura de dimineață li s-au alăturat. Nu a fost o mișcare premeditată, pur și simplu nu mai rezistau. Chiar și ei au fost uimiți să constate că erau uniți, că aveau curajul să își spună cu voce tare nemulțumirile. Au simțit că împreună sunt o forță și asta le-a dat curaj să iasă din fabrică, să încalce ordinele superiorilor care le spuneau să reia lucrul și să pornească în marș pe străzile orașului. De la o mână de oameni supărați, în fața județenei de partid coloana s-a îngroșat cu locuitorii care au coborât din case. Au forțat intrarea în sediu, au luat portretul lui Ceaușescu și i-au dat foc în piață. Părea aproape un miracol că în acele vremuri de cenzură cumplită câteva mii de brașoveni au avut îndrăzneala să strige Jos comunismul!
Miliția și securitatea au fost luate prin surprindere. Revolta era de neconceput pentru conducerea de partid și de stat. Dar răspunsul organelor de represiune a fost unul prompt. Gaze lacrimogene și bastoane ca să risipească mulțimea, ștergerea urmelor și amenințări ca nimeni să nu afle ce s-a întâmplat în oraș. Anchete și bătăi crunte pentru câteva zeci de participanți la manifestație. Sunt cutremurătoare poveștile celor care au stat 10 zile în beciurile Securității de la București. Toți spun că au fost cele mai groaznice lovituri pe care le-au primit vreodată. Metode staliniste de anchetă și tortură. Pumni în cap și bastoane în rinichi. Bărbați care au fost desfigurați și au rămas fără dinți. Oameni care în urma tratamentelor inumane s-au îmbolnăvit. O femeie care și-a provocat singură un avort de teamă să nu nască un copil handicapat.
N-ai cum să asculți impasibil mărturiile acestor brașoveni cărora li s-a înscenat în cele din urmă și un proces. Au scăpat totuși de condamnarea la moarte, însă numai pentru că nu dădea bine pentru Ceaușescu să se vorbească de deținuți politici în România. Muncitorii de la Brașov au fost acuzați de huliganism și tulburarea liniștii publice. Într-un fel, chiar asta au reușit să facă, atunci, în noiembrie 1987. Au tulburat apele, au demonstrat că regimul comunist poate fi zdruncinat din temelii și au pregătit terenul pentru Timișoara 1989.
Manifestaţia din 15 noiembrie 1987 a fost primul protest politic de masă din istoria comunistă a României. Evenimentul este aproape necunoscut. Au trecut de atunci 30 de ani. Populaţia României s-a primenit cu o generaţie ce nu cunoaşte mai nimic despre întâmplările şi pătimirile care au marcat profund această societate şi i-au denaturat destinul. Nevoia recuperării memoriei este acută. De aceea am făcut Braşov 1987. Doi ani prea devreme. Un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci, şi care să rămână ca o dovadă, spune regizorul Liviu Tofan.
Mărturiile manifestanților, ale angajaților din miliție și ale brașovenilor alternează cu fragmente din jurnalele de știri ale vremii și din Cântarea României. Cei care am trăit în Epoca de Aur știm că numele dictatorului era asociat cu o întreagă listă de superlative omagiale și că ajunsese să contamineze până și cântecele din folclor. Dar pentru cei care n-au fost duși cu forța pe stadioane, vizionarea acestor fragmente este un exercițiu foarte necesar. Iar când adevărurile brutale povestite în acest documentar încep să doară prea tare, dozele de umor prind bine. Bunăoară, un manifestant spune că a fost întrebat mult timp la anchetă cine l-a plătit să se revolte. ”O fi avut Soros ceva cu Ceaușescu”, glumește el. Altul povestește că fiul său, la întrecerile cu copiii din fața blocului, de genul ”bicicleta mea e cea mai tare”, spunea mereu ”Tata l-a dat jos pe Ceaușescu”, iar cu aceste cuvinte câștiga detașat respectul celorlalți.
Din respect pentru trecut și ca să nu-i mai repetăm greșelile, Brașov 1987. Doi ani prea devreme trebuie neapărat văzut.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
