Se pregăteşte a V-a ediţie a evenimentului Paşti în Maramureş
Articol editat de , 2 aprilie 2018, 10:13
Se pregăteşte a V-a ediţie a evenimentului Paşti în Maramureş, ediţia din acest an va avea loc în data de 10 aprilie la Muzeul Satului din Sighet.
Evenimentul reuneşte reprezentanţii primăriilor din satele Maramureşului istoric într-un cadru autentic, în care tradiţiile şi obiceiurile locului sunt reînviate.
Din acest cadru nu vor lipsi bucatele tradiţionale şi portul autentic, folclorul şi muzica specifică Maramureşului. 11 primării din zonă au confirmat participarea la acest eveniment până acum, însă numărul lor se aşteaptă să fie mai mare, a precizat şi primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, vineri la emisiunea Pulsul Zilei.
Tot în cadrul evenimentului va fi organizată o expoziţie de unelte agricole din gospodăria ţăranului maramureşean, dar şi un târg al meşterului popular din zonă.
Radio Sighet
Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!