Trei meciuri din Top 6, la baschet masculin
Articol editat de cristina.rusu, 3 aprilie 2018, 16:00
Liga Națională de Baschet Masculin programează în această seară, 3 partide din faza a 2-a a sezonului regular.
De la ora 18.00 U-Banca Transilvania Cluj-Napoca întâlnește, în deplasare, pe BCMU FC Argeș Pitești într-un meci pe care elevii lui Mihai Silvășan nu își pot permite să îl piardă dacă vor să păstreze șanse de clasare pe primul loc al sezonului regular.
De la ora 20.00 CSM CSU Oradea primește vizita liderului CSU Sibiu, într-o partidă în care sibienii vin după 11 meciuri fără înfrângere iar elevii lui Cristian Achim au mare nevoie de victorie pentru a rămâne în aporpierea primelor două clasate.
Cele două întâlniri vor fi transmise în direct de canalul TV Digi Sport 4.
Al 3-lea meci al serii va începe la ora 19.00 și va opune pe SCM Timișoara vicecampioanei CSM Steaua București Eximbank.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.