Șansă la viață pentru o cățelușă!
Articol editat de Camelia Velțan, 13 aprilie 2018, 15:15
O cățelușă abandonată, în vârstă de doi ani, și născută cu malformații, a fost operată cu succes la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Costurile intervențiilor s-au ridicat la aproximativ 1.500 de euro.
O parte din sumă a fost suportată de Asociația ”Arca lui Noe”, iar diferența a fost acoperită de echipa medicală de la facultate.
După luni de suferințe, Chance a fost adoptată, iar după perioada de recuperare va putea să plece acasă.
Cu detalii doctoranda Sidonia Bogdan, care a făcut parte din echipa medicală care s-a ocupat de cazul cățelușei:
Chance a fost găsită în luna noiembrie la o fermă în zona Sibiului, am adus-o la universitate doar în primăvară; a fost găsită gestantă, în stadiu destul de avansat. Prima intervenție s-a făcut în prima săptămână din februarie, a doua intervenție s-a făcut săptămâna trecută, vineri.
Au decurs toate foarte bine, mai are nevoie de o perioadă de recuperare, o să rămână internată încă 3 săptămâni ca să ne asigurăm că membrele sunt stabile. Am găsit și pe cineva care să o adopte, o doamnă extraordinară care abia așteaptă să o ia acasă, credem că, cu ajutorul nostru are o șansă la o viață extraordinară. (Sidonia Bogdan, doctorand USAMV Cluj-Napoca)
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.