Amenzi pentru plombările de pe Valea Ruscovei
Articol editat de Andrei Cretoiu, 19 aprilie 2018, 11:21
Muncitorii și șeful de echipă care au plombat gropile de pe DJ 187 Valea Ruscovei, în județul Maramureș, cu pietre și pământ, au fost sancționați.
În urma unor imagini apărute pe rețelele de socializare și a discuțiilor iscate atât în Consiliul Județean, cât și în mediul public, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a precizat că lucrările au fost refăcute, ținându-se cont de normativele în vigoare.
În ceea ce privește reabilitarea acestui drum, există o finanțare de aproximativ 15 milioane de euro, pe PNDL2, lucrările fiind preconizate să demareze în primăvara anului 2019.
Primarii localităților de pe Valea Ruscovei vor monitoriza atent lucrările care se desfășoară în continuare, dar până în prezent, aceștia s-au declarat mulțumiți de calitatea execuției.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.