Klaus Iohannis vrea mediere între Guvern și BNR
Articol editat de Andrei Cretoiu, 24 aprilie 2018, 12:34 / actualizat: 24 aprilie 2018, 15:18
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională.
El a spus că îi va invita la Cotroceni, în zilele următoare, pe reprezentanţii celor două instituţii, cu scopul de a ajunge la un numitor comun.
Declaraţia şefului statului vine în contextul în care responsabili guvernamentali au apreciat că BNR ar avea o parte din vină pentru creşterea ratei inflaţiei.
Ipoteza nu este împărtăşită de Banca Centrală şi nici de preşedinte, care pun majorarea inflaţiei şi a dobânzilor în seama politicilor executivului din ultima vreme.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.