Maestrul Dumitru Fărcaș, cetățean de onoare al județului Maramureș
Articol editat de , 27 aprilie 2018, 08:34
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a propus colegilor consilieri să discute și să voteze propunerea făcută de alesul județean, Anton Rohian, de a-i fi conferit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș, maestrului Dumitru Fărcaș.
Dumitru Fărcaș este cel care a făcut din taragot, regele instrumentelor tradiționale. Maestrul a făcut parte din componența Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”, încă din anul 1959, cunoscut la acea vreme sub numele de ”Ansamblul Maramureșului”.
A fost membru fondator și a luat parte la primul spectacol al acestei instituții emblematice de cultură a Județului Maramureș.
Este președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor, iar începând cu anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Muzicieni din Elveția „SUISSA”.
De menționat faptul că, celebrul generic al Tezaurului Folcloric, emisiunea etalon a Televiziunii naționale, este semnat și interpretat de Dumitru Fărcaș.
Radio Sighet
Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!