Sore: Am așteptat doi ani să lansez piese noi și acum sunt pregătită să vă surprind
Articol editat de cristina.rusu, 28 aprilie 2018, 06:00 / actualizat: 28 aprilie 2018, 7:42
Sore se consideră o exponentă a femeii libere și independente iar asta se reflectă în piesele pe care la cântă. După 2 ani de pauză (a devenit mamă), solista a revenit în această primăvară în forță și lansează hit după hit.
Cea mai recentă piesă a sa se numește „Sărută-mă și taci” și o reprezintă în totalitate.
Dan Izvoreanu a pus întrebările, Sore a răspuns cu sinceritate
Sore: Într-adevăr am lansat de curând! Sărută-mă şi taci”, a venit foarte repede după ”Dintr-o mie de femei”. Mă bucur că am ocazia să lansez cât mai multă muzică, aşa cum mi-am propus la începutul anului 2018. Toată nebunia asta muzicală marchează un fel de revenire 100% back in the business.
Dan Izvoreanu: Tu ai făcut o pauză din motive obiective, pentru că ai devenit mamă.
Sore: Da. Pauză practic nu am luat, deoarece am continuat să lansez melodii în ultimii 2 ani, însă am luat o pauză interioară pentru a mă cunoaşte şi a mă regăsi. Şi mi-am găsit drumul şi exprimarea artistică de care aveam nevoie.
Dan Izvoreanu: Ce s-a schimbat mai exact, cum eşti tu acum faţă de cea dinainte?
Sore: Înainte eram un copil rebel, acum sunt femeia copilă rebelă. Mi-am dat seama că am devenit un om împlinit şi cum se reflectă asta asupra mea şi asupra vieţii mele. Am făcut o introspecţie şi am ajuns la concluzia că deşi sunt femeie acum, în continuare am suflet de copil; sunt rebelă în continuare, nu mă supun multor reguli, decât celor care-mi fac plăcere.
Tocmai de aceea melodiile mele sunt construite şi inspirate de femei. Sunt scrise de mine din proprie experienţă, dar sunt convinsă că multe dintre ascultătoarele mele se regăsesc. Practic asta îmi doresc: să fiu oglinda femeilor, cu bune şi cu rele. Trăim într-o lume în care perfecţiunea este întâlnită pe toate canalele, iar asta ajunge să creeze frustrări fetelor şi femeilor. Or, eu m-am cam săturat de lucrul acesta. Din perspectiva mea vreau să prezint lucrurile aşa cum sunt.
Dan Izvoreanu: Te consideri o feministă?
Sore: Aş putea spune că sunt o feministă, în sensul că am o încredere totală în puterea femeii. Cred că şi bunicile noastre au fost feministe într-o anumită măsură, fără să-şi dea seama şi fără să cunoască definiţia cuvântului. Mamaia mea mi-a spus acum câteva săptămâni: „Mamă, femeia ţine casa.
De fiecare dată seara când rămâneţi doar voi doi, să nu uiţi să-l mângâi şi să-l iei în braţe. Suntem atât de preocupaţi de a reuşi în carieră, de copil, de mâncare, de casă, încât de multe ori uităm de omul de lângă noi. Şi ţine minte că femeia întotdeauna îşi va aduce aminte mai des decât bărbatul.
Dan Izvoreanu: Foarte frumoase cuvinte ţi-a spus bunica ta. Vreau să-ţi adresez o întrebare pe care le-am pus-o multor soliste cu care am vorbit: tu acum cânţi muzica ce te reprezintă în totalitate, cânţi ceea ce-ţi place ţie sau cânţi ceea ce se cere şi ce e la modă?
Sore: Cânt în primul rând ceea ce mă reprezintă. Am norocul de a-mi scrie singură melodiile. Scriind din proprie experienţă, scriind cu sufletul, scriu despre mine. Iar în materie de sound muzical, pot spune că am ajuns în sfârşit la un fel de muzică pe care o pot asimila cu personalitatea mea.
Chiar că în momentul de faţă în România muzica nu are o reţetă. Nu se poartă ceva anume, ci se poartă sinceritatea. Cred că totdeauna o muzică sinceră, un text sincer, un mesaj sincer au mers dincolo de trenduri.
Dan Izvoreanu: Aş fi curios să-mi spui cum e SORE ca om, cum te-ai caracteriza?
Sore: Sunt o persoană foarte organizată. Cel puţin acum de când sunt şi mamă, artist, iubită şi de toate, nu aş putea sta fără un program bine pus la punct. Sunt veselă, îmi place să fac şi haz de necaz. Sunt o persoană loială, am aceiaşi prieteni încă din perioada liceului. Cred că cel mai mult sunt un om liber. Aici nu mă refer neapărat că am un copil şi nu sunt măritată, ci pur şi simplu îmi place să trăiesc liber; să trăiesc frumos, chiar dacă în lumea înconjurătoare se întâmplă atâtea lucruri urâte.
Dan Izvoreanu: Ce te enervează cel mai tare?
Sore: Lipsa de punctualitate, minciuna şi răutatea gratuită.
Dan Izvoreanu: Care sunt lucrurile care îţi produc cea mai mare bucurie?
Sore: Cu riscul de a fi previzibilă, copilul meu mă încântă cel mai tare. Alături de ea sunt fără niciun fel de mască, fără niciun fel de filtru; e momentul în care sunt eu.
Dan Izvoreanu: Care crezi că e cel mai mare defect al tău? Dar cea mai mare calitate?
Sore: În acelaşi timp aş putea spune şi defect şi calitate: încăpăţânarea.
Dan Izvoreanu: Există vreun lucru pe care ţi-l doreşti cu foarte mare ardoare – nu neapărat muzical vorbind – şi pe care încă nu l-ai realizat?
Sore: Este o dorinţă permanentă de reuşită. Fiecare ţel pe care mi-l stabilesc astăzi mi-l doresc îndeplinit, apoi să apară altul şi tot aşa. E o dorinţă de evoluţie permanentă.
Dan Izvoreanu: Încă ai emoţii când urci pe scenă şi cânţi? Ce faci ca să scapi de ele?
Sore: Am emoţii la fiecare concert. Este sentimentul de ghem în stomac înainte de orice implică întâlnirea cu publicul. Simt cumva pe umerii mei o responsabilitate, o responsabilitate de a nu dezamăgi. În primele secunde în care încep să cânt se duc şi emoţiile.
Dan Izvoreanu: Spuneai că urmează şi alte proiecte muzicale în acest an. Ne poţi divulga câte ceva?
Sore: Pot să vă spun doar că mai repede decât vă aşteptaţi voi veni cu un single. În ultimii doi ani am compus foarte mult şi ar fi păcat să se piardă pieseleŢin foarte mult la ele pentru că vorbesc despre experienţele mele, despre lucruri în care eu cred cu tărie.
Dan Izvoreanu: Te gândeşti cumva să aduni piesele într-un album?
Sore: Este un vis pe care doresc să-l transform în realitate cât de curând.
Dan Izvoreanu / Andrea Nagy
Sursa: YouTube
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.