Ascultă Radio România Cluj Live

Cornel Ilie (Vunk): Cât timp fac ce-mi place, nu voi îmbătrâni

Vunk la TIFF 2018

Cornel Ilie (Vunk): Cât timp fac ce-mi place, nu voi îmbătrâni
Foto: Vunk la TIFF 2018

Articol editat de Carmen Sas, 29 mai 2018, 11:48

Au talent și priză la public, au început să facă muzică în joacă, s-au reinventat de câteva ori, iar acum au un documentar.

”Jur să spun adevărul”, și nu oricum, ci cu mâna pe Biblie, este primul documentar despre o trupă românească proiectat luni, 28 mai, la Festivalul Internațional de Film Transilvania. A fost realizat de Silviu Munteanu și a adunat în clubul unde a avut loc proiecția un public mai eterogen decât mă așteptam. Tineri născuți după 90, cupluri ce se apropiau de 40 de ani, dar și un copil de numai câteva luni care probabil nu înțelegea prea bine de ce maică-sa a vrut neapărat să vină la film, în ciuda orei târzii.

Victor, Alex, Nicu și Cornel, scris cu K, ca să dea bine. Cu ei a început povestea Vank, care după plecarea lui Alex s-a înregistrat la OSIM cu numele sub care cântă și azi, Vunk. Niște puști care au început în glumă, care în 1988 au participat la ”Cântarea României” și apoi au ajuns să se ia în serios și să fie una dintre cele mai iubite trupe din România.

Primul studio de înregistrări l-au avut într-un subsol mizer, iar Tudor Giurgiu le-a făcut primul videoclip, într-un tramvai. ”Jur să spun adevărul” este un fel de jurnal, o călătorie cronologică prin momentele cele mai importante ale unei istorii de trei decenii. O istorie presărată cu greșeli, căutări și poticniri. Dar care încă se scrie la prezent.

Toboșarul Nicu Sârghea ține ritmul în Vunk, solistul Cornel Ilie e liantul, armonia. În jurul lor se construiește povestea din documentar, se uită amuzați în urmă și ne dezvăluie cu sinceritate cam ce hârtoape au întâlnit pe drum. Pasiunea pentru Beatles, sticlele de bere, poveștile cu admiratoare agățate după concerte, piese considerate ”necomerciale” de posturi de radio sau, dimpotrivă, succese surprinzătoare, încercări de asocieri bizare din partea unor partide politice ce voiau să le preia mesajul cântecelor, povestea unor hituri ca 1000, Pleacă sau Vreau o țară ca afară, de toate vedem în filmul lui Silviu Munteanu. Componența Vunk și stilul au suferit modificări de-a lungul anilor, însă membrii fondatori, Cornel și Nicu, au dus mereu trupa înainte pentru că îi mâna în luptă dorința încăpățânată de a face muzică așa cum simțeau, dincolo de curente și de gura lumii. Vunk se consideră ”prea underground pentru mainstream și prea mainstream pentru underground”.

Cât timp fac ce-mi place, nu voi îmbătrăni”, spune Cornel Ilie. Cel mai important lucru pe care îl are în minte este că trebuie să le dea speranță celor care ascultă muzica lui: speranța că dacă el, pornind dintr-un beci de bloc, a reușit, trebuie să îți urmezi și tu visul. Renunțăm prea ușor, abandonăm atunci când e greu. Însă dacă ne acceptăm slăbiciunile și ne dorim cu adevărat ceva, merită să credem în pasiunile noastre. Asta a transmis Cornel Ilie publicului care a venit la TIFF să vadă documentarul Vunk – Jur să spun adevărul.

Cornel Ilie (Vunk) la TIFF 2018

Era trecut bine de miezul nopții când au început să cânte. Nederanjat deloc de concert și atmosfera de club, copilul de doar câteva luni dormea dus în cărucior, vegheat de privirile mamei sale. Dacă cineva o să-l întrebe vreodată ce amintiri are cu trupa Vunk, cu siguranță va povesti cum a fost la primul concert din viața lui.

 

Anca Mureșan Bota

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Etichete:
Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului

Lumea satului bihorean păstrează încă (în satele mai izolate) anumite tradiții și obiceiuri legate de ciclul pascal. Astfel, în Joia Mare,...

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului
4h, muzica de partea muzicienilor
Cultural miercuri, 16 aprilie 2025, 18:30

4h, muzica de partea muzicienilor

Mai cu umor, mai cu seriozitate, platforma Foreign Humor Productions (4h, pe scurt) ne anunță că aduce ceva nou în industria muzicală.  ...

4h, muzica de partea muzicienilor
”Mineriada s-a născut la Revoluție”
Cultural luni, 14 aprilie 2025, 17:10

”Mineriada s-a născut la Revoluție”

Zilele trecute, la Cluj-Napoca, Cătălin Ranco Pițu, procurorul care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, și-a lansat volumul...

”Mineriada s-a născut la Revoluție”
Satele din Maramureş își prezintă tradiţiile şi obiceiurile pascale
Cultural luni, 14 aprilie 2025, 11:03

Satele din Maramureş își prezintă tradiţiile şi obiceiurile pascale

Tradiţiile şi obiceiurile populare pascale din judeţul Maramureş vor fi prezentate publicului şi turiştilor în a doua zi de Paşti, în...

Satele din Maramureş își prezintă tradiţiile şi obiceiurile pascale
Cultural luni, 14 aprilie 2025, 10:14

A început Săptămâna Mare!

Creştinii intră, luni, 14 aprilie, în Săptămâna Mare, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Patimilor.   Această perioadă...

A început Săptămâna Mare!
Cultural luni, 14 aprilie 2025, 09:26

Scriitorul Mario Vargas Llosa s-a stins din viață

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani.   Mario Vargas Llosa a fost o figură...

Scriitorul Mario Vargas Llosa s-a stins din viață
Cultural duminică, 13 aprilie 2025, 06:00

Tradiţii de Florii în Transilvania

Intrarea Domnului în Ierusalim deschide Săptămâna Patimilor, cele mai dramatice zile din viaţa lui Iisus.   În afară de noi, românii,...

Tradiţii de Florii în Transilvania
Cultural duminică, 13 aprilie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Scorpia îmblânzită

Duminică, 13 aprilie, de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic, prezintă piesa Scorpia îmblânzită de William Shakespeare....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Scorpia îmblânzită