6 ani de închisoare pentru Elena Udrea, în dosarul Gala Bute

Articol editat de Camelia Velțan, 5 iunie 2018, 16:47
Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a fost condamnată, marți, 5 iunie, la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În acelaşi dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. Magistraţii au păstrat în cazul celorlalţi inculpaţi deciziile date în faza de fond.
Dosarul Gala Bute a ajuns la Înalta Curte în aprilie 2015, acuzațiile fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.
În esență, cazul a privit modul în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a plătit servicii de promovare a României cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist.
În timpul anchetei au fost descoperite și alte fapte de corupție.
În prezent, Elena Udrea este plecată în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.