Ascultă Radio România Cluj Live

Charleston – un film amuzant despre un subiect trist. Interviu cu regizorul Andrei Crețulescu

Charleston – un film amuzant despre un subiect trist. Interviu cu regizorul Andrei Crețulescu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 iunie 2018, 06:00 / actualizat: 9 iunie 2018, 11:15

Charleston, debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu a avut premiera națională la Festivalul Internațional de Film Transilvania și ambele proiecții au fost sold-out. Filmul este o poveste despre doi bărbați care își dispută memoria unei femei. Alexandru, interpretat de Șerban Pavlu, află după accidentul mortal al soției sale că ea a avut ultimele luni din viață un amant, pe Sebastian, jucat de Radu Iacoban. De-aici începe aventura lor dulce-amară, presărată cu muzică bună și multe momente tragi-comice.

Andrei Crețulescu: Titlul original era Charlton Heston, rappel evident la celebrul actor. N-am avut voie să îi folosim numele, dar nici n-am vrut să pierd referința asta. Plus că este o secvență în film în care se discută despre el și-atunci am comprimat. Mi s-a părut foarte nimerit pentru că charleston este și un dans, sau în primul rând un dans faimos, cu reguli foarte stricte: una dintre ele este aceea că trebuie să schimbi partenerii.

Anca Mureșan Bota: Filmul îi este dedicat mamei tale.

Am botezat personajul central feminin Ioana pentru că așa o chema pe mama și mi s-a părut firesc ca primul meu film de lungmetraj să îi fie dedicat. Ei îi datorez dragostea mea pentru film, pentru scris, pentru citit și pentru văzut filme. Și pe urmă există în povestea din film câteva detalii direct inspirate de ea.

La un moment dat, pe la începutul filmului este o scenă în care se discută despre Charlton Heston, dacă e un actor mare sau un actor bun. Spui că nu ai făcut casting decât pentru motanul negru din film, și atunci vreau să te întreb dacă Șerban Pavlu, cu care ai foarte multe colaborări, este un actor mare sau un actor bun?

În primul rând mi-e prieten, ca toți ceilalți cu care am început și îmi doresc să continuăm. E un actor formidabil, îmi dă energie pe platou, mă face să mă simt bine și să râd. La filmări atmosfera este ca-ntr-o tabără. Echipele de tehnicieni care se tot schimbă nu știu în primele ore dacă noi ne jucăm sau facem un film. Dar eu cred că așa trebuie să fie, dacă lumea face cu plăcere ce are de făcut, partida e pe jumătate câștigată. Sunt mulți ca el, și Dorian Boguță, și Andi Vasluianu, Rodica Lazăr, Ana Ularu, Radu Iacoban, dar Șerban e campionul absolut. E genul de actor care poate să treacă într-o secundă de la maimuțăreli și schimonoseli la seriozitate. Când am spus ”motor!”, reintră în personaj și e ireproșabil.

Nu doar la filmări se râde, râde și publicul la filmul tău. Asta mi se pare foarte important la Charleston: în primul rând că subiectul se desprinde de social; Bucureștiul, Marea Neagră, locurile pe unde ne porți tu în film nu mai sunt triste și gri. Apoi coloana sonoră e fabuloasă, nu prea auzim așa ceva în filmele românești, am recunoscut formația Noir désir…

Mi-am dorit foarte tare Les écorchés de la Noir Désir, e una dintre piesele mele favorite, am primit chiar acordul să o folosesc de două ori. Muzica e încă o componentă esențială pentru mine atunci când fac un film. Și da, așa mi-am dorit eu să arate filmul. Plecând de la faptul că am vrut să o omagiez pe mama, am vrut să îmi aduc aminte de copilărie; de aceea am filmat prin locurile unde am copilărit și de aceea mi-am dorit niște culori care să trimită spre sfârșitul anilor 70-80. Totul are un aer retro. Mi se pare că așa trebuia spusă povestea pe care o spun.

În scena din final, când cele două personaje, Alexandru și Sebastian, stau pe bancă, ce scrie pe ea? Let love in? Charleston e un film despre dragoste, de fapt?

Da. Let love in. E o piesă de Nick Cave. Mi-am dorit-o în film, mi se părea că funcționează foarte bine, dar se terminase bugetul pentru muzică și-atunci am luat vopsea, o pensulă și am scris eu pe bancă. Am obturat mesajul să nu fie chiar așa de evident. Mi se pare că definește cumva și filmul și parcursul personajului principal.

Ați avut vreo întâmplare amuzantă cu Fiat-ul roșu la filmări?

Acuma, da, mă amuză, atunci nu-mi venea să râd. Fiat-ul roșu exista încă din scenariu. În faza de pre-producție am început să căutăm. În București sunt patru: unul stricat, unul alb, unul negru și-ăsta roșu. L-am închiriat, avea o gaură în podea, se vedea șoseaua, o dată la nu știu câți kilometri scotea fum, s-a stricat, l-am mai reparat. Toată lumea zicea că suntem sinucigași, făcea pariuri nu că nu ajungem cu el întregi la mare. Ei, uite că am avut noroc.

Prin cele două personaje, mi se pare că propui două maniere diferite de a gestiona durerea și singurătatea. Un personaj, Alexandru, lovește, dar este introvertit, abia la sfârșit plînge. Sebastian se exteriorizează, e vocal. Care crezi tu că e maniera ideală de a face față acestor sentimente?

Chestiile astea nu se pot comanda și nu cred că există o definiție perfectă de genul așa trebuie, așa nu. Eu i-am gândit pe oamenii ăștia ca fiind complementari și-atunci sigur că sunt în opoziție. Sincer, cred că ambele variante sunt corecte. Atâta timp cât știu că tu simți ceva înăuntrul tău, e doar problema ta cât decizi să îmi arăți sau să nu îmi arăți. Important e să simți.

Vii din zona criticii de film și l-aș întreba pe criticul Andrei Crețulescu cum ar caracteriza filmul Charleston regizat de Andrei Crețulescu. Cum ai vrea tu să se scrie despre filmul tău?

Încerc să îi las pe cei care se ocupă acum cu critica de film să îl definească. Eu îmi doresc ca oamenii să vibreze, să se amuze, să se întristeze, uneori chiar în spațiul aceleiași secvențe. Cel mai important mi se pare să vină la film și să simtă ceva. Dacă nu au simțit nimic, am pierdut partida. Dar dacă simt ceva, orice ar simți, suntem pe drumul cel bun.

Charleston are premiera în cinematografele din România în 8 iunie 2018.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Filmul de weekend: Trei surori și tot atâtea feluri de a relaționa cu familia – His Three Daughters (2023)
Filmul de weekend sâmbătă, 28 septembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Trei surori și tot atâtea feluri de a relaționa cu familia – His Three Daughters (2023)

Pe Netflix rulează de luna aceasta His Three Daughters – un film cum puține sunt pe platformă – incomod, tulburător și foarte bine jucat....

Filmul de weekend: Trei surori și tot atâtea feluri de a relaționa cu familia – His Three Daughters (2023)
Filmul de weekend: cele mai premiate seriale la gala Emmy 2024
Filmul de weekend sâmbătă, 21 septembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: cele mai premiate seriale la gala Emmy 2024

Pe unele dintre ele le-am mai recomandat în această rubrică pentru că mi-au atras atenția încă după de la lansarea lor, acum vă reamintesc...

Filmul de weekend: cele mai premiate seriale la gala Emmy 2024
Filmul de weekend: Mixed by Erry (sau cine-a bătut primul cui în sicriul industriei muzicale)
Filmul de weekend sâmbătă, 7 septembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Mixed by Erry (sau cine-a bătut primul cui în sicriul industriei muzicale)

Îți place muzica atât de mult încât visezi să ajungi DJ. Dar nu te-ai născut tocmai în orașul potrivit, și taică-tău face bani cât să...

Filmul de weekend: Mixed by Erry (sau cine-a bătut primul cui în sicriul industriei muzicale)
Filmul de weekend: Sisu sau sângeroasa odisee a minerului Aatami și a târnăcopului său
Filmul de weekend sâmbătă, 24 august 2024, 00:00

Filmul de weekend: Sisu sau sângeroasa odisee a minerului Aatami și a târnăcopului său

Mai amân puțin vizionarea noului film al seriei Alien, intrat recent în cinematografe, și – ca să nu o lungesc prea mult cu suspansul – aleg...

Filmul de weekend: Sisu sau sângeroasa odisee a minerului Aatami și a târnăcopului său
Filmul de weekend sâmbătă, 17 august 2024, 00:00

Filmul de weekend: Angel

Ce face un artist aflat în pană de idei, trecut de prima tinerețe, ignorat de public, dar dornic să mai stoarcă un strop de apreciere, să mai...

Filmul de weekend: Angel
Filmul de weekend sâmbătă, 3 august 2024, 06:00

Filmul de weekend: sportul, vedetă și pe marele ecran

La momentul când scriu aceste rânduri, România are 4 medalii cîștigate, două la canotaj și două la natație.   Primele medalii au fost...

Filmul de weekend: sportul, vedetă și pe marele ecran
Filmul de weekend sâmbătă, 20 iulie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Godzilla Minus One – Oscar pentru efecte speciale fără niciun efect!

Se spune că Steven Spielberg ar fi văzut de trei ori cel mai nou produs japonez din universul Godzilla. Și nu, nu pentru că ar fi fost pedepsit....

Filmul de weekend: Godzilla Minus One – Oscar pentru efecte speciale fără niciun efect!
Filmul de weekend sâmbătă, 13 iulie 2024, 00:00

Filmul de weekend: The promised land/Bastardul | VIDEO

”Danemarca. Secolul al 18-lea. Pentru a spori veniturile din biruri, regii danezi încearcă să cultive și să colonizeze imensa câmpie daneză....

Filmul de weekend: The promised land/Bastardul | VIDEO