Concert la Radio Cluj: lieduri, arii şi duete cu reflexii estivale
Articol editat de Carmen Sas, 9 iunie 2018, 06:00 / actualizat: 13 iunie 2018, 10:09
Radio Cluj vă invită la concertul lunar de muzică clasică, „Coloraturi muzicale”, un florilegiu de lieduri, arii şi duete cu reflexii estivale, zugrăvit meşteşugit de soliştii Operei Naţionale Române Clujene: Diana Ţugui, Liliana Neciu şi Tony Bardon. La pian vor fi Larisa Pentea şi Alexandra Potopea.
Diana Țugui este solistă de frunte a Operei Naționale Române din Cluj. S-a făcut remarcată și apreciată în roluri precum Violeta Valery din opera Traviata. Gilda din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, Lucia de Lammermoor din opera cu același titlu, Adina din Elixirul Dragostei de Gaetano Donizetti, Elvira din Puritani de Vicenzo Bellini și multe alte roluri principale scrise pentru soprana lirico-lejeră. Vocea să caldă cu ambitus generos, prezența scenică și inteligență muzicală sclipitoare, o recomandă că fiind una dintre prezențele cele mai de seamă pe scena lirică actuală.
Reţineţi, aşadar, data, ora şi locul desfăşurării evenimentului: marţi, 12 iunie 2018, ora 19:00, Sala de Spectacole Radio Cluj.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.