La doar 23 de ani este una dintre cele mai tinere arbitre de handbal din România
Articol editat de cristina.rusu, 11 iunie 2018, 06:00 / actualizat: 11 iunie 2018, 7:56
Raluca Nicolae este din Zalău și a visat la o carieră de jucătoare de handbal dar din cauza unei accidentări a trebuit să renunțe.
Pentru că iubește prea mult acest sport a decis să devină arbitră iar acum are planuri mari și vrea să ajungă să arbitreze la olimpiadă.
Dan Izvoreanu a aflat mai multe de la Raluca Nicolae:
Raluca Nicolae, la Radio Cluj
Dan Izvoreanu: Când a fost prima ta întâlnire cu acest sport?
Raluca Nicolae: Prima mea întâlnire cu acest sport a fost acum 12 ani. Fratele meu făcea volei şi toată familia îl susţinea. M-am dus la un meci de al lui şi acolo am întâlnit-o pe doamna profesoară Elena Tadici (şi băiatul dânsei juca volei în aceeaşi echipă cu fratele meu).
M-a văzut şi m-a întrebat dacă nu vreau să încerc să joc handbal. În momentul acela făceam karate tradiţional de performanţă şi am zis: „De ce nu? Hai să încerc!”
M-am dus la un prim antrenament şi mi-a plăcut foarte mult. Bineînţeles că îmi era foarte greu cu şcoala, karate, handbal.
Dan Izvoreanu: În ce clasă erai?
Raluca Nicolae: Începeam clasa I. Părinţii mei mi-au spus că trebuie să renunţ la ceva, că nu se poate cu atâtea. Şi am renunţat la karate. Aşa am rămas la handbal.
Dan Izvoreanu: Şi ai jucat după aceea în echipă, la şcoală?
Raluca Nicolae: Era un club sportiv şcolar.
Dan Izvoreanu: Apoi ce a urmat?
Raluca Nicolae: M-am ţinut de handbal serios, handbal de performanţă, chiar dacă la vârsta aceea poate nu ştiam exact cu ce se mănâncă. A început să-mi placă foarte mult, aveam zi de zi antrenamente.
Spre sfârşitul carierei am fost şi legitimată la echipa mare de la Zalău, la Gheorghe Tadici. Din păcate am păţit o accidentare mai gravă, o rupere de ligamente încrucişate la genunchi. A trebuit să mă operez şi asta a fost şi una dintre cauzele pentru care m-am lăsat de handbal.
Dan Izvoreanu: Cariera ta s-a terminat destul de brusc şi înainte de a începe cu adevărat. Dar asta nu te-a făcut să renunţi la pasiunea ta pentru acest sport, pentru că tu acum arbitrezi.
Raluca Nicolae: Da. Şi mă bucur că fac parte din Colegiul Cluj, care ne-a susţinut foarte mult.
Dan Izvoreanu: Şi cum ai ajuns să arbitrezi?
Raluca Nicolae: M-am întâlnit cu o fostă colegă, cu o rivală mai exact, care şi ea se lăsase de handbal. Şi ne-am propus să facem ceva, să nu ne retragem din lumea handbalului.
Ne-am găsit una pe alta că vrem să facem arbitraj; şi am ajuns să fluierăm împreună. Eram mari rivale pe semicerc, iar acum facem echipă împreună.
Dan Izvoreanu: Din cariera ta de arbitră de până acum, cu ce te poţi lăuda?
Raluca Nicolae: Cea mai mare realizare a noastră a fost Campionatul Mondial Şcolar din Qatar care a fost recent, din 21 februarie până în 1 martie. Am venit în ţară, am primit o delegare la turneu în Praga şi un curs pentru arbitri tineri în acelaşi timp. Am arbitrat şi finala la Junioare 1, la vârsta cea mai mare. În rest jocuri prin ţară.
Dan Izvoreanu: Care sunt paşii pe care trebuie să-i faci ca să devii arbitru?
Raluca Nicolae: Se face un curs, fiecare judeţ îşi organizează acest curs. Pe urmă este un examen fizic şi un examen teoretic, de 30 de întrebări.
Dan Izvoreanu: Dacă ai arbitrat acum la un campionat mondial, înseamnă că eşti arbitru internaţional?
Raluca Nicolae: Colega mea şi cu mine am intrat într-un program pentru arbitri tineri, cu potenţial. Datorită acestui program şi că am luat examenul acesta, am putut fi delegate în străinătate. Asta nu înseamnă că suntem arbitri internaţionali. Facem parte din programul respectiv, trebuie să confirmăm ca să ajungem.
Dan Izvoreanu: Dar puteţi deveni, mă gândesc. Şi asta îţi şi doreşti?
Raluca Nicolae: Normal, cât de sus! Dacă nu am reuşit ca jucătoare să reprezentăm România, ne bucurăm că am putut să reprezentăm România ca arbitri. Şi sper să o facem la un nivel cât mai mare.
Dan Izvoreanu: Care a fost senzaţia ta când ai arbitrat primul tău meci?
Raluca Nicolae: La primul meu meci încă nu eram foarte familiarizată cu semnalizările, cu tot ce ţine de arbitraj. Ţin minte şi acum că portarul a respins o minge; eu eram arbitru, dar am avut tendinţa să mă aplec după minge. Şi acum parcă mă mai iau nostalgiile când le văd pe jucătoare care aruncă, fac depăşiri. Dar mă bucur că sunt aproape de handbal cu arbitrajul.
Dan Izvoreanu: Arbitrajul în handbal vine pe lângă altă carieră pe care tu te pregăteşti să o practici. Ce vei face pe viitor?
Raluca Nicolae: Vreau să fiu profesoară de educaţie fizică şi sport. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, îmi plac copiii, îmi place sportul. Nu mi-aş vedea viaţa fără sport, fără exerciţiu fizic, fără mişcare.
Dan Izvoreanu: Deocamdată încă îţi continui studiile la Cluj?
Raluca Nicolae: Am terminat anul trecut Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Acum sunt în primul an la master şi sper să termin cu bine.
Dan Izvoreanu: Din câte ai spus, te vei întoarce la Zalău să profesezi.
Raluca Nicolae: Da, m-aş întoarce pentru început.
Dan Izvoreanu: Aşa ai vrea tu sau doar aşa se poate?
Raluca Nicolae: Aşa aş vrea eu. Am o familie unită şi poate şi acesta e unul dintre motive.
Dan Izvoreanu: E uşor să-ţi faci o carieră internaţională în arbitraj?
Raluca Nicolae: Nu este uşor deloc. În primul rând pentru fete este greu. Lumea te percepe puţin altfel. Trebuie să ştii să te impui, trebuie să-ţi creezi un background de arbitru bun, să te cunoască lumea cât-decât şi pe urmă să ajungi.
Dan Izvoreanu: Care e visul tău cel mai mare?
Raluca Nicolae: Împreună cu colega mea Diana Cânţa, să arbitrăm la olimpiadă!
Diana Cânța, Raluca Nicolae
Dan Izvoreanu: Care e următorul meci pe care îl vei arbitra?
Raluca Nicolae: Următorul meci va fi în ţară. Acum este vacanţă, campionatul la juniori va începe undeva în octombrie. Sperăm ca anul viitor să ne aducă şi mai multe meciuri de arbitrat, atât intern cât şi internaţional.
Dan Izvoreanu / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
