Zilele Orașului Vișeu de Sus în 28-29 iulie
Articol editat de , 25 iulie 2018, 08:00
La sfârșitul acestei săptămâni, Vișeul de Sus va fi în sărbătoare. Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus organizează Zilele Orașului, un eveniment ce propune vișeuanilor și tuturor celor ce vor fi în zonă concerte de muzică uşoară, spectacole de muzică populară, artiști îndrăgiți.
Pe parcursul celor două zile – 28-29 iulie – pe scena de pe platoul Casei de Cultură vor urca atât tinere talente, cât și nume cunoscute din industria muzicală românească.
Pentru sâmbătă, 28 iulie, începând cu ora 20.00, organizatorii au pregătit concerte susținute de: Trupa de dans Colibri, Narcotic Sound și Ruby.
Prima parte a programului de duminică, 29 iulie, este dedicată iubitorilor de folclor. Începând cu ora 16.00, pe scenă vor urca: Ansamblul folcloric Vișeul, Ansamblul folcloric Tileguța, Andreea Cozneac, Anița Doja-Tomoiagă, Nița Năsui, Maria Homei Costea, Voichița Nemeș-Andreica, Anghelina Timiș.
Un moment deosebit va fi cel al lansării melodiei orașului, compusă în cadrul Taberei de Muzică, eveniment ce se desfășoară pentru prima dată la Vișeu de Sus și care permite tinerilor talentați din zonă să descopere câte puțin din tainele industriei muzicale.
Seara se va încheia cu concertele susținute de: Nordica, DJ Vanotek, Nicole Cherry și un frumos foc de artificii.
Radio Sighet
Radio Sighet poate fi ascultat şi online, AICI.