Explozie puternică lângă aeroportul din Bologna
Articol editat de cristina.rusu, 6 august 2018, 16:37
Un camion cisternă a explodat luni după-amiază, 6 august, pe şoseaua de centură din Bologna, provocând un incendiu uriaş, au anunţat pompierii italieni, citaţi de AFP.
Potrivit mass-media italiene, există numeroşi răniţi, dar numărul lor exact în acest moment nu se cunoaşte. Explozia, ale cărei cauze nu sunt cunoscute pe moment, s-a produs în cartierul Borgo Panigale, în apropiere de aeroport.
Imagini difuzate de pompieri arată o coloană de fum negru ridicându-se deasupra carcasei camionului şi maşini în flăcări într-o parcare lângă autostradă.
Foto: Twitter/@TalkRadiojoe
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.