UNTOLD 2018 -zilele III şi IV

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 6 august 2018, 15:45 / actualizat: 7 august 2018, 8:33
În cele patru zile ale festivalului UNTOLD, numărul total de participanţi a depăşit cifra de 355.000 de persoane.
Festivalul UNTOLD mi-a schimbat viața! E impresionant! E măreț ce se întâmpla la Cluj! E magic!, a declarat la Untold, STEVE AOKI
Peste 92.000 de oameni au participat la cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD.
Unul dintre cei mai așteptați artiști ai serii de sâmbătă a fost Steve Aoki. Artistul a fost prezent și la ediția de anul trecut și a rămas impresionat de publicul din România. Steve Aoki a respectat tradiția și și-a răsplătit fanii la final cu 13 torturi delicioase.
Festivalul UNTOLD mi-a schimbat viața! Anul trecut ploua cu găleata, era 7 dimineața și publicul totuși nu pleca acasă. Atunci am înțeles ce înseamnă când un român spune CAKE ME! E impresionant! E măreț ce se întâmplă la Cluj! E magic!, a declarat STEVE AOKI.
Pe scena principală au urcat sâmbătă seara și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, aflați în topul preferințelor fanilor festivalului UNTOLD. Prezenți la fiecare ediție a festivalului, cei doi dj au creat deja o legătură strânsă cu fanii din România. Stadionul s-a transformat într-un ring de dans sincron alături de Dimitri Vegas&Like Mike.
Cei de la THE PRODIGY au făcut sâmbătă un show incredibil pentru zecile de mii de fani aflați în stadionul Cluj Arena. Hituri cunoscute ca și “Firestarter”, “Breathe”, “Out of Space” și “Smack my bitch up” au răsunat live de pe mainstage-ul UNTOLD.
Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în a treia seară Mark Azekko, Subcarpați, The Prodigy, Danny Avila, Alesso, Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Loco Dice, Steh Troxler, Dope D.O.D, Flux Pavilion, Andy C, The Glitch Mob și mulți alții.
………………………………………………………………………
ARMIN VAN BUUREN a depăşit un nou record în privinţa mixurilor lui la UNTOLD. Setul lui a durat 7 ore!
România, ne vom întoarce în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie și peste tot în lume și vom spune tuturor că festivalul UNTOLD este cel mai tare festival din lume! BLACK EYED PEAS
A patra zi a festivalului UNTOLD i-a adus pe scena principală pe unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului: Black Eyed Peas, Tujamo, Fedde le Grand și Armin van Buuren. Peste 90.000 de oameni au participat la cea de-a patra zi a festivalului UNTOLD.
A fost o seară legendară, plină de magie și emoție, atât pentru participanți cât și pentru artiști. Trupa Black Eyed Peas a urcat pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD și au rămas uimiți și impresionați de publicul din România, dar și de producția festivalului. Fanii au fost în delir în momentul în care unul dintre membrii trupei a coborât de pe scenă în public.
Este incredibil ce se întâmpla aici! Am urcat pe scenă și am simțit imediat căldura și energia pozitivă a fanilor. Ne vom întoarce în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie și peste tot unde vom merge în lume, vom povesti despre festivalul UNTOLD și despre România., au declarat cei de la Black Eyed Peas.
Cel mai așteptat artist al serii și al festivalului a fost nimeni altul decât regele muzicii trance, Armin van Buuren, care în acest an și-a depășit propriul record și a stat pe scenă mai bine de 7 ore. Artistul a îmbrăcat încă de la începutul show-ului tricoul echipei naționale de fotbal a României și cu ochii în lacrimi s-a înclinat în fața unui stadion arhiplin.
Am fost încă de la prima ediție și am văzut cu ochii mei cum de la an la an acest festival a crescut enorm și a ajuns lângă sufletul meu. Iubesc România și nu vă pot explica ce simt atunci când urc pe scenă. Publicul este incredibil! Atâta timp cât ei stau în fața scenei, nici eu nu o să plec de pe scenă pentru că s-a creat o legătură specială între noi, iar aici mă simt ca acasă, a declarat Armin van Buuren.
Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în ultima seară Golan, Black Eyed Peas, Tujamo, Fedde Le Grand și Armin van Buuren. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Jamie Jones, Paul Kalkbrenner, Dub Fx, Wilkinson, Paraziții și mulți alții.