1, 2, 3, mâinile sus! Povestea „Banditului Whisky” care a jefuit 30 de bănci din Ungaria şi care zilele acestea e la Cluj

A jefuit 30 de bănci din Ungaria, alegându-se cu peste şase sute de mii de euro. A executat 13 ani de închisoare, timp în care a obţinut o diplomă în ştiinţele comunicării şi a învăţat să confecţioneze obiecte din ceramică. Viaţa lui aventuroasă a fost imortalizată într-un film lansat chiar în acest an.

Articol editat de Carmen Sas, 23 august 2018, 13:59 / actualizat: 27 august 2018, 10:02

Ovidiu Moldovan a stat de vorbă cu Ambrus Attila, supranumit şi Banditul Whisky.

Ambrus Attila si Ovidiu Moldovan

Ovidiu Moldovan: Cum ţi-a venit această idee cu spargerile şi cum a fost la prima încercare?

Ambrus Attila: În 1988 am plecat din ţară. M-am dus în Ungaria şi acolo am încercat să fac foarte multe lucruri. Mai întâi am fost electrician, apoi m-am dus la o echipă de sport şi am început să joc hokey pe gheaţă. Înainte, în Miercurea Ciuc am fost jucător pe gheaţă, dar abandonasem această activitate cu 4 ani în urmă (din care doi ani am fost la Târgu Ocna, la penitenciar, iar alţi doi ani am fost în armată). Când m-am dus în Ungaria, mi-am dat seama că nu am atâţia bani încât să pot trăi din ei. Unde stăteam pe atunci, funcţiona un mic oficiu poştal. Am fost de două sau trei ori acolo şi am văzut că aveau foarte mari probleme în ceea ce priveşte securitatea. Nu mergea nici camera, nici sistemul de alarmă. M-am gândit că dacă intru aici, în două minute iau banii şi nimeni nu va păţi nimic; şi va fi mai bine pentru mine. Şi aşa a început viaţa mea de spărgător, în ianuarie 1993. A durat 6 ani, timp în care am jefuit 30 de bănci din Ungaria, pentru care am primit 17 ani de închisoare. Am executat 13 ani şi am învăţat foarte multe lucruri în puşcărie. Am învăţat o meserie, am terminat o facultate. Am învăţat să confecţionez obiecte din ceramică. Decizia pe care am luat-o atunci nu a fost bună. De când am ieşit din închisoare, în fiecare zi sunt bucuros că sunt liber.

Ovidiu Moldovan: Cum se face că nu te-au prins atât de mult timp?

Ambrus Attila: Am fost prea rapid! Că doar am fost sportiv. 🙂 Şi de fiecare dată, înainte de a intra în bănci, am planificat tot, cum trebuie să intru şi să ies. Şi nu aveam doar un plan, ci două sau trei planuri, luam în considerare problemele care s-ar putea ivi. Poliţia din Ungaria nu a fost la înălţime, în gestionarea situaţiei: nu au avut maşini, mecanismele lor de urmărire nu funcţionau destul de bine. Iar eu m-am folosit de acest lucru.

Ovidiu Moldovan: Am auzit că s-a întâmplat ca poliţia să încercuiască o clădire, care de fapt nu era banca jefuită de tine.

Ambrus Attila: Da! Când au intrat în contact cu poliţia, cei care au dat detalii despre locul jafului, au anunţat nr. de imobil 28 în loc de 26. Când am ieşit din bancă, am văzut un poliţist şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus: „Pleacă domnule de aici, că s-a dat o spargere”. I-am spus: „Bine, domnule. Dacă tu spui, plec!” Au trecut câteva minute până şi-au dat seama că au o problemă. Dacă nu greşeau atunci numărul, aş fi fost prins, încă din 1993. Şi eu eram cu sacoşa cu bani! Am avut foarte mult noroc atunci.

Ovidiu Moldovan: Ceea ce e de apreciat e faptul că tu nu ai rănit niciodată pe nimeni.

Ambrus Attila: Chiar dacă nu a fost nimeni rănit, ce am făcut nu e bine. Dacă ai o armă, celălalt nu ştie dacă tu vei trage sau nu vei trage. Am făcut foarte multe greşeli în viaţa mea şi mă gândesc că dacă mi-aş lua viaţa de la capăt, nu aş mai pune mâna niciodată pe o armă. Dacă putem numi ceea ce am făcut o meserie, nu e o meserie bună!

Ovidiu Moldovan: Mai ales în condiţiile care sunt acum.

Ambrus Attila: Acum nu ar mai merge. Nu ştiu cum e în România, dar cel puţin în Ungaria meseria asta a murit.

Ovidiu Moldovan: Am înţeles că aveai un asociat, care până la urmă te-a dat de gol.

Ambrus Attila: Da, am avut un prieten; un coechipier de la echipa din Ujpest. Am făcut o greşeală amândoi, iar pentru asta m-au prins la graniţa de la Ártánd, în 1999. El le-a spus autorităţilor cine sunt, unde plec; aşa am fost eu prins.

Ovidiu Moldovan: Ce sumă ai adunat?

Ambrus Attila: În cei 6 ani, am privatizat 196 de milioane de forinţi (peste şase sute de mii de euro).

Ovidiu Moldovan: Cum a fost când ai evadat?

Ambrus Attila: Nu prea pot vorbi despre asta. Dar când am scăpat, trebuia să cobor pe nişte cabluri. Cablurile acelea mi-au ars mâna, de se vede şi acum.

Ovidiu Moldovan: Am înţeles că voiau să te împuşte, când te-au prins.

Ambrus Attila: Poliţia a avut ordin să tragă, dar nu au făcut asta. După care pot să spun că m-am împrietenit cu şeful echipei, la nuntă el mi-a adus muzicanţii!

Ovidiu Moldovan: S-a realizat şi un film despre tine, „Banditul Whisky”, la începutul acestui an. În acest film apare o singură femeie.

Ambrus Attila: De fapt au fost mai multe femei, dar nu era atâta spaţiu în film încât să încapă toate. Filmul a fost prezentat în toată ţara, chiar şi în Bucureşti. Când am fost în Bucureşti, 280 de jurnalişti au aplaudat. Am fost foarte bucuros că un film făcut în Ungaria le place şi românilor.

Ovidiu Moldovan: Femeile acestea ştiau cu ce te ocupi?

Ambrus Attila: Nu, nu ştiau nimic. Una singură a ştiut. Dar am ameninţat-o că dacă spune, o îngrop.

Ovidiu Moldovan: Ce impresie ţi-a făcut Clujul?

Ambrus Attila: Pentru prima oară mă aflu în Cluj-Napoca. E foarte frumoasă localitatea, mai ales centrul, pe care l-am văzut adesea şi la televizor. Bineînţeles că nu-mi plac aceste blocuri socialiste care se mai văd şi astăzi. Îmi place că sunt aici.

Ovidiu Moldovan: Crezi că filmul te reprezintă?

Ambrus Attila: Cred că da, cam asta a fost viaţa mea. Acum sunt liniştit, nu jefuiesc şi nu trebuie să fug. În fiecare zi când mă trezesc, apreciez că nu am gratii la ferestre.

Ovidiu Moldovan: De ce te numeau Banditul whisky?

Ambrus Attila: De fiecare dată, înainte să intru într-o bancă, trebuia să beau două-trei pahare de whisky, să prind curaj.

Ovidiu Moldovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.