Incluziv: Ce se poate construi prin incluziune socială?
Building Skills Through Incluzion este un proiect Erasmus Youth finanţat de Uniunea Europeană, ce a adus laolaltă persoane cu şi fără dizabilităţi zilele acestea în Cluj-Napoca. Scopul proiectului este promovarea incluziunii sociale a tinerilor cu dizabilităţi şi a celor cu oportunităţi reduse, ajutând în final la integrarea acestora pe piaţa muncii.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 28 august 2018, 15:12
Building Skills Through Incluzion este un proiect Erasmus Youth finanţat de Uniunea Europeană, ce a adus laolaltă persoane cu şi fără dizabilităţi zilele acestea în Cluj-Napoca. Scopul proiectului este promovarea incluziunii sociale a tinerilor cu dizabilităţi şi a celor cu oportunităţi reduse, ajutând în final la integrarea acestora pe piaţa muncii.
La activităţile ce se vor desfăşura până în 1 septembrie vor participa tineri din 5 ţări europene: Albania, Kosovo, Portugalia, România şi Serbia.
Am stat de vorbă cu principalii coordonatori ai proiectului: Gabriel Nagy, directorul executiv al Asociaţiei Babylon Travel, şi Oltiana Rama, reprezentantă a organizaţiei International Voluntary Projects din Albania.
Andrea Nagy: Să vorbim despre tema evenimentului: dezvoltarea, construirea unor competenţe prin incluziune socială. Ce anume se poate construi mai exact prin incluziune?
Gabriel Nagy: Principalul obiectiv al proiectului este creşterea mobilităţii tinerilor cu dizabilităţi, dar şi a tinerilor cu oportunităţi reduse. Pentru a îndeplini acest obiectiv, organizăm trei activităţi principale. Însă nu doar mobilitatea intenţionăm să o dezvoltăm, ci şi competenţele antreprenoriale şi capacitatea de integrare pe piaţa muncii.
Andrea Nagy: Oltiana, mi se pare că la acest seminar tu eşti responsabilă cu coordonarea de activităţi. Ce activităţi şi exerciţii le-ai pregătit participanţilor pentru această perioadă de 5 zile?
Oltiana Rama: Munca într-un proiect Erasmus solicită de regulă folosirea unor metode de educaţie nonformală. Asta presupune instrumente interactive pe care toţi participanţii le pot folosi şi cu ajutorul cărora toţi pot învăţa. Acest seminar va stabili practic o interacţiune mai bună între diferitele ONG-uri, avem până acum 5 organizaţii din 5 ţări diferite: România, Serbia, Albania, Portugalia şi Kosovo. Activităţile sunt gândite pentru principalele obiective ale acestui seminar: să ajute la dezvoltarea competenţelor tinerilor cu şi fără dizabilităţi, să crească mobilitatea şi participarea persoanelor cu oportunităţi reduse la viaţa socială şi să le dezvolte competenţe pentru a se integra pe piaţa muncii. Activităţile sunt variate, începând cu energizere, team building, jocuri, workshopuri, teme de gândire – individuale sau în grupuri de lucru – şi dezbateri. Sunt foarte multe discuţii deschise, căci între cele 5 ţări participante există foarte multe similarităţi, dar fiecare vine şi cu problemele ei specifice. Prin aceste activităţi vrem să scoatem în evidenţă similarităţile şi să analizăm trăsăturile specifice, dar şi modul în care putem învăţa unii de la alţii.
Andrea Nagy: Gabi, Într-unul din workshopurile din această dimineaţă vorbeai despre educaţia formală şi nonformală. Ai putea să ne rezumi în câteva propoziţii care este diferenţa dintre cele două tipuri de educaţie?
Gabriel Nagy: Există trăsături asemănătoare în educaţia formală şi cea nonformală, de pildă caracterul structurat (ambele tipuri de educaţie au un caracter organizat). Există însă şi diferenţe mari, de exemplu faptul că educaţia nonformală este voluntară, aplicându-se unor participanţi care vor să îndeplinească acele activităţi necesare în procesul de învăţare. Există o recunoaştere şi în educaţia nonformală, cum ar fi Youth Pass în proiectele Erasmus; dar nu este vorba de note şi diplome ca în educaţia formală. Foarte important în educaţia nonformală este ca procesul de învăţare să fie unul plăcut, ca participanţii să se şi distreze în timpul procesului de învăţare.
Andrea Nagy: Care este situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Albania?
Oltiana Rama: Albania e una dintre ţările în care ar trebui să se facă multe în ceea ce priveşte viaţa acestor persoane. Pe deoparte ne confruntăm cu discriminarea venită din partea societăţii şi a instituţiilor publice. Degeaba există legile, mai e mult de făcut în implementarea unor politici mai bune. Pe de altă parte, din cauza discriminării şi a lipsei de accesibilitate, persoanele cu dizabilităţi se feresc în a încerca să se integreze pe deplin în societate. Situaţia se îmbunătăţeşte încet-încet pentru anumite categorii. Încercăm să promovăm incluziunea în sistemul educaţional, dar avem şi legi în legătură cu cotele de angajare a persoanelor cu dizabilităţi în firmele cu peste 20 de angajaţi. Legea există, cu toate acestea nu este atât de respectată cât ar trebui. Avem aşadar de lucru în ceea ce priveşte conştientizarea; dar avem de lucru şi cu persoanele cu dizabilităţi pentru a le convinge să iasă din bulă, să-şi părăsească zona de confort.
Andrea Nagy: Seminarul se referă la dezvoltarea de competenţe prin incluziune socială. De ce nu prin integrare?
Gabriel Nagy: Aceasta e o poveste lungă, chiar am început să discutăm problema în cadrul ultimului workshop. Pentru unii dintre noi, incluziunea înseamnă să zicem al doilea nivel al integrării. Incluziunea nu se referă doar la a aduce pe toţi la acelaşi nivel, la aceleaşi aptitudini şi competenţe; se referă mai degrabă la a aduce laolaltă oameni care sunt diferiţi şi care vor acţiona în mod diferit pentru a ajunge la acelaşi nivel de participare în societate, pentru a contribui la bunăstarea societăţii şi a fi consideraţi o resursă utilă, deopotrivă cu alţi membri ai societăţii.
Andrea Nagy: Cât de bine colaborează persoanele cu şi fără dizabilităţi în cadrul acestor proiecte?
Oltiana Rama: Pot să spun că am ceva experienţă în a aduce laolaltă aceste grupuri. Totuşi, ca organizator îmi dau seama că nu e deloc uşor. Multe organizaţii evită să facă asta, deoarece nu e acelaşi lucru să organizezi un seminar pentru persoane cu dizabilităţi de diferite tipuri sau pentru cei cu oportunităţi reduse. În primul rând, aşa cum am spus, aceste persoane trebuie să-şi învingă temerile; dar şi organizatorul trebuie să-şi adapteze metodele de lucru. Trebuie să găseşti instrumente care să-i fie utile unui participant cu deficienţe de vedere, în scaun rulant sau cu probleme emoţionale.Este greu, dar eu sunt de părere că rezultatul merită pe deplin, când îi vezi împreună şi când vezi că nu a fost o problemă insurmontabilă găsirea unor căi pentru a conlucra. Este interesant când ai câte un participant care nu a întâlnit până acum asemenea obstacole în viaţă. Îmi aduc aminte că la primul astfel de proiect pe care l-am făcut în Albania, am pus în aceeaşi cameră un nevăzător cu cineva care nu a întâlnit în viaţa lui o persoană cu deficienţe de vedere. După 10 minute, a venit la mine tremurând şi mi-a cerut să-i schimb camera, că nu poate sta cu un nevăzător. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a spus: „Nu ştiu cum să mă comport!” I-am spus să se calmeze şi să încerce să se comporte normal, la fel ca şi cu orice altă persoană. I-am spus să încerce să stea o noapte; iar dacă până a doua zi va fi evident că nu se descurcă, îi voi schimba camera. Bineînţeles, nu a mai venit să-mi ceară să-i schimb camera. În acest fel se creşte aşadar conştientizarea, se dezvoltă competenţe şi se schimbă atitudini, trei nivele foarte importante pentru a aduce schimbări într-o societate.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
