Ascultă Radio România Cluj Live

Autospeciale noi pentru polițiștii maramureșeni

Dotări IPJ Maramureș

Autospeciale noi pentru polițiștii maramureșeni

Articol editat de , 29 august 2018, 09:28

Primul lot de autospeciale achiziționate de MAI, pentru structurile subordonate, intră de astăzi, 29 august, în dotarea poliției, prefecturilor și Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Autospecialele fac parte din al doilea program de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii ale ministerului. În prima fază a derulării achizițiilor de autovehicule vor intra în dotarea Inspectoratului General al Poliției Române, începând de astazi, autospeciale Dacia Duster.

De asemenea, 42 de astfel de autoturisme vor fi repartizate Instituțiilor Prefectului din întreaga țară. Aceste autospeciale reprezintă primul lot din cele 20 care urmează să intre în dotarea structurilor MAI până la sfârșitul lunii noiembrie 2018.

În prezent, din totalul de vehicule prevăzute în tabelele de înzestrare a structurilor MAI sunt asigurate 53,7% mijloace transport.
Dintre acestea, 25% au o vechime de exploatare cuprinsă între 5 și 10 ani.
Radio Sighet
Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!
Etichete:
Sighetu Marmației inclus pe lista investițiilor ANL pe 2025
Știri joi, 3 aprilie 2025, 10:28

Sighetu Marmației inclus pe lista investițiilor ANL pe 2025

Municipiul Sighetu Marmației a fost inclus pe lista investițiilor propuse pentru anul 2025, în cadrul programului național de construcții...

Sighetu Marmației inclus pe lista investițiilor ANL pe 2025
12 motive pentru a vizita Maramureșul
Știri miercuri, 2 aprilie 2025, 12:51

12 motive pentru a vizita Maramureșul

Maramureșul este un spațiu aparte, un mozaic de experiențe, imagini, sunete și gusturi, care, odată descoperite, rămân imprimate în memorie,...

12 motive pentru a vizita Maramureșul
O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
Știri miercuri, 2 aprilie 2025, 09:57

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet

O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor a avut loc la Sighet în perioada 29 – 30 martie. Acest lucru s-a datorat...

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
 Proiectul de buget al județului Maramureș urmează să fie votat
Știri marți, 1 aprilie 2025, 10:29

 Proiectul de buget al județului Maramureș urmează să fie votat

 Proiectul de buget al județului Maramureș pentru anul în curs va fi supus votului joi, 3 aprilie 2025, când plenul Consiliului Județean...

 Proiectul de buget al județului Maramureș urmează să fie votat
Știri luni, 31 martie 2025, 11:46

Construcția bugetului municipiului Sighetu Marmației

60% din bugetul local al municipiului Marmației este alocat secțiunii de dezvoltare, fiind destinat investițiilor în toate domeniile, respectiv:...

Construcția bugetului municipiului Sighetu Marmației
Știri luni, 24 martie 2025, 12:58

Palatul Administrativ din Baia Mare a intrat în reabilitare

Lucrările de renovare și de reabilitare a Palatului Administrativ din județul Maramureș sunt în plină desfășurare. Proiectul este implementat...

Palatul Administrativ din Baia Mare a intrat în reabilitare
Știri joi, 20 martie 2025, 10:45

Satul Breb din Maramureș a intrat în competiția Destinația Anului 2025

Satul Breb din Maramureș a intrat în competiția Destinația Anului 2025 la categoria Sate de poveste. Până pe data de 25 martie mai pot fi...

Satul Breb din Maramureș a intrat în competiția Destinația Anului 2025
Știri joi, 20 martie 2025, 10:06

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș

Ministrul Educației, Daniel David, vine joi, 20 martie 2025, în județul Maramureș, pentru a participa la conferința, „Lecții eficiente cu...

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș