Ascultă Radio România Cluj Live

Situația manualelor în școlile din Cluj Napoca

Situația manualelor în școlile din Cluj Napoca

Articol editat de Camelia Velțan, 6 septembrie 2018, 12:39

Inspectoratul Școlar Cluj a blocat în depozit distribuția manualelor de clasa a șasea de Geografie și Biologie până când Ministerul Educației va decide cum vor fi corectate erorile care apar în aceste cărți.

În cartea de Geografie, de exemplu, Turnu Măgurele este poziționat pe hartă în locul în care, în realitate, e municipiul Drobeta Turnu Severin.

În manualul de Biologie, copiilor li se spune, mai întâi, că vasele de sânge din corpul uman însumează 160.000 de kilometri, pentru ca, peste numai câteva pagini, să se specifice că lungimea totală a acestora este de 90.000 de kilometri.

De asemenea, planșa care prezintă organele vitale ale corpului omenesc, este tipărită în oglindă, astfel că inima și ficatul sunt poziționate pe partea greșită.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus, a precizat că aceste manuale nu vor ajunge la elevi, iar Ministerul Educației urmează să hotărască cum vor fi îndreptate erorile.

Manualele de clasa a VI-a de geografie și biologie care au anumite greșeli, deocamdată le-am blocat în depozit până se stabilește la nivel național dacă ele se înlocuiesc sau se elaborează o erată cu corectarea greșelilor care au apărut pe parcurs. 

Valentin Cuibus admite că o mică problemă ar putea să apară și în cazul manualelor de clasa întâi, cauzată de întârzierea cu care au fost tipărite.

De la a VII-a în sus nu avem nici o problemă, tot ce am comandat avem, nici nu mai avem în depozit pentru că ele sunt deja repartizate sunt repartizate în școli. Același lucru se întâmplă și la clasele mici, avem niște probleme cu manualel de clasa întâi, ele sunt puțin în întârziere, dacă vor ajunge vor fi repartizatte în așa fel încât luni să fie pe bănci. (șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus)

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Drumul în viață, din papucii de 14 ani | AUDIO
Educaţie joi, 17 aprilie 2025, 16:07

Drumul în viață, din papucii de 14 ani | AUDIO

Ore fierbinți la BT Arena astăzi între 10 și 18, la Târgul Educațional organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj pentru elevii claselor...

Drumul în viață, din papucii de 14 ani | AUDIO
România intră în era competențelor digitale europene
Educaţie miercuri, 16 aprilie 2025, 15:32

România intră în era competențelor digitale europene

România adoptă un standard european pentru stabilirea nivelului de competenţe digitale la nivel naţional, atât în mediul privat, cât şi în...

România intră în era competențelor digitale europene
Liceele din județul Cluj își prezintă oferta educațională
Educaţie luni, 14 aprilie 2025, 13:28

Liceele din județul Cluj își prezintă oferta educațională

În această săptămână, în județul Cluj are loc un maraton de târguri de oferte educaționale dedicat elevilor de gimnaziu care doresc mai...

Liceele din județul Cluj își prezintă oferta educațională
Elevii se pregătesc de vacanța de Paște
Educaţie duminică, 13 aprilie 2025, 10:24

Elevii se pregătesc de vacanța de Paște

Săptămâna viitoare, ei vor merge la ore doar până joi, 17 aprilie.    De vineri, 18 aprilie, până duminică, 27 aprilie, ei vor fi...

Elevii se pregătesc de vacanța de Paște
Educaţie sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:43

Elev din Oradea premiat de Banca Națională a României și felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu

Un elev din Oradea, premiat de Banca Națională a României. A fost felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu! Damian Drugaș, elev la Colegiul...

Elev din Oradea premiat de Banca Națională a României și felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu
Educaţie vineri, 11 aprilie 2025, 14:29

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse

Elevii şi studenţii din familii cu venituri reduse pot primi sprijin financiar pentru achiziţionarea unui calculator nou.   Voucherul, în...

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse
Educaţie vineri, 11 aprilie 2025, 12:11

Rezultate excepționale pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Matematică

Învățământul preuniversitar bihorean continuă să demonstreze excelență, după ce elevii județului au obținut rezultate deosebite la etapa...

Rezultate excepționale pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Matematică
Educaţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:49

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj, Marinela Marc. În județul Cluj, procentul celor care au...

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj