Pregătiri pentru Summitul Uniunii Europene, la Sibiu
Articol editat de Camelia Velțan, 25 septembrie 2018, 12:19
Peste 100 de poliţişti vor participa marți, 25 septembrie, de la ora 13.30, la un exerciţiu demonstrativ, în Piaţa Mică din centrul istoric al Sibiului.
Acţiunea vizează modul de intervenţie în cazul producerii unor evenimente pe timpul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în prima jumătate a anului viitor.
Organizatorii recomandă evitarea zonei între orele 13.00 şi 17.00, iar cetăţenii aflaţi în perimetrul exerciţiului sunt rugaţi să respecte indicaţiile agenţilor.
În 9 mai, anul viitor, se va organiza, la Sibiu, Summitul Uniunii Europene, la care vor participa toţi cei 27 de lideri ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, sute de invitaţi de rang înalt, jurnalişti şi translatori.
Foto: Turnul Sfatului
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.