Expoziţie aniversară, Teodor Botiş: „o pictură ca istoria turnată într-o simfonie…”
Articol editat de Carmen Sas, 26 septembrie 2018, 12:16
Despre pictorul Teodor Botiş putem spune, fără îndoială, că este unul dintre artiştii moderni prin existenţă dar tradiţionali prin creaţie. Teodor Botiş nu este doar un „îmbolnăvit de culoare” ci şi un pictor care simte bucuria de a fi român, de a fi şi trăi în România.
De aceea, expoziţia retrospectivă de pictură, care marchează şi 60 de ani de creaţie ai pictorului, este un eveniment ce se înscrie ca parte integrantă a ansamblului de manifestări culturale dedicate celebrării unui veac de modernitate a statului român.
Carmen Sas: Să vorbim despre acest eveniment cu dublă semnificaţie: pe de-oparte marcăm Centenarul Marii Uniri, pe de altă parte omagiem nu doar opera unui mare artist, ci şi anii săi de viaţă.
Teodor Botiş: E adevărat ceea ce spuneţi. Lucrările reprezintă o parte din colecţia familiei, realizate în ultimii 20 de ani. Datorită faptului că sunt lucrări oarecum mai recente, au în ele unitate şi oarecum mă reprezintă: mă reprezintă ca uimire, dacă vreţi, pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o faţă de ceea ce este creaţie, minunea vieţii, perenitatea acestui spaţiu care este Transilvania. În viaţa mea am muncit cu dăruire, dar am avut şi noroc. Dumnezeu mi i-a adus în preajma mea pe Marin Sorescu, pe Nichita Stănescu, poeţi care mi-au influenţat bogăţia sufletului. Aurel Rău de asemenea pentru mine a fost un prieten adevărat, de la care multe am învăţat. Pe urmă am fost prieten cu pictorul de mare forţă al românilor, Ion Pacea. Având asemenea prieteni, stând cu ei în diverse dialoguri despre creaţie, despre viaţă, cred că am reuşit să păstrez ceea ce înseamnă uimire, să duc mai departe uimirea în faţa picturii şi a subsemnatului dar şi a tuturor iubitorilor de artă. În anii în care mai trăia Nichita Stănescu, în 1983, când mi-am închis expoziţia de la Galeriile Municipiului Bucureşti, i-am spus: „Nichita, spune-mi ceva care să rămână pentru sufletul meu, pe care să-l transmit mai departe iubitorilor de artă, despre pictură.” Nu am să uit niciodată ceea ce-mi spunea, că „la urma urmei, tabloul este ochiul unei singure priviri; iar cu cât privirea este mai adâncă, tabloul poate să asigure privirii celui viu, dimensiunea statică a mirării”. Scopul meu în continuare este să fiu capabil să mă uimesc pe mine şi să uimesc iubitorii de artă. Pentru că viaţa aceasta atât de trecătoare are nevoie de puncte de sprijin, are nevoie de posibile întâlniri. Ernesto Sabato spunea că viaţa este o permanentă neîntâlnire. Ori arta, creaţia, pictura ne dau posibilitatea să infirmăm, din când în când, această afirmaţie.
Carmen Sas: Uimirea este starea care m-a copleşit în momentul în care am intrat acum, aici, în galeriile muzeului şi am văzut câteva dintre tablourile pe care urmează să le expuneţi. Vă cunosc opera şi cu toate acestea, „uimire” este cuvântul cheie, însoţit de „emoţie”. De ce?! Pentru că, aşa cum aţi spus, tablourile dumneavoastră generează, în primul rând, întâlnirea ta cu tine însăţi/însuţi. Automat, această întâlnire naşte o serie de întrebări, înlăuntrul tău, la care eşti obligat să găseşti răspunsuri. O stare pe care dumneavoastră, ca şi creator, mi-aţi generat-o repede şi mie.
Teodor Botiş: Ca să ajungi la această stare, e nevoie, în prealabil, şi de o pregătire. E partea aceea a creaţiei plastice care stă dedesubtul suprafeţelor, care controlează toată dinamica picturii. Ţin minte că spunea cineva că „iubesc emoţia care umanizează regula; dar iubesc şi regula care controlează emoţia.” Dar e nevoie de ambele componente, fiecare dozate subiectiv, în funcţie de bogăţia sufletească atât a pictorului cât şi a iubitorului de artă.
Eu mi-am clădit toată concepţia artistică învăţând de la alţii. Ţin minte ce spunea cineva, că „pictorul trebuie să fie sincer în raport cu sine însuşi, să răspundă la tensiunea timpului în care trăieşte şi să aibă trimitere în viitor din punctul de vedere al calităţii creaţiei artistice”. Dacă te uiţi în marile teorii care s-au făcut despre pictură, şi marii pictori şi marii critici de artă undeva se întâlnesc. Nimic nu apare la voia întâmplării, totul merge şi tinde spre ceea ce înseamnă „desăvârşire”. Dar această desăvârşire poate să fie pusă în pericol. Cum spunea Shakespeare, că „în chiar văpaia dragostei trăieşte ceva pe care vremea încet îl stinge. Nimic nu tot mereu desăvârşit. Desăvârşirea împinsă prea departe e sortită pieirii prin propria perfecţiune este”. Ceea ce înseamnă greşeală trebuie să existe undeva: zona aceea unde poţi să-ţi pui întrebări şi să găseşti tu, în modul de a gândi şi de a simţi, posibile răspunsuri, posibilităţi de a continua creaţia creatorului, mai departe.
Carmen Sas: O căutare continuă este şi munca dumneavoastră, în găsirea acestei desăvârşiri artistice.
Teodor Botiş: Acest precept este valabil şi în viaţă, să ştiţi; în modul de a exista, în modul de a gândi, în modul de a convieţui.
Carmen Sas: Ce vă inspiră acum, după atâţia ani de căutări, de întrebări, de găsiri de răspunsuri? Ce vă inspiră în dialogul cu paleta şi culorile?
Teodor Botiş: E o întrebare destul de dificilă … Pot să reafirm din nou că sunt un pictor de atelier. Nu cred în inspiraţie. Atelierul este locul divin, dăruit de Dumnezeu, unde pictorul îşi dozează în primul rând cantităţile de pe suprafaţa plastică, apoi locul acestor cantităţi în funcţie de liniile de forţă şi pe urmă, dacă e sau nu capabil să adauge ceea ce înseamnă „misterul suprafeţei”. Cred că prin muncă, printr-un mod de a gândi care se bazează pe informare, pe cultură, printr-un spirit treaz în viaţă, artistul poate genera pârghii pentru o posibilă creaţie viitoare.
Soluţii nu există. Fiecare ne-am născut în această lume şi plecăm din această lume singuri. Viaţa e o permanentă uimire şi prin muncă poţi să dobândeşti şi posibile bucurii.
Carmen Sas: Din lumea misterioasă a atelierului dumneavoastră, aduceţi la Muzeul de Artă o colecţie reprezentată de 100 de lucrări. Putem stabili o notă comună pentru toate aceste lucrări, ca să definim expoziţia ce va fi vernisată la muzeu, joi, 27 septembrie?
Teodor Botiş: Lucrările din această expoziţie sunt realizate în ultimii 20 de ani. Eu fac parte dintre acei pictori care susţin că pictura este arta maturităţii. Între 60 şi 80 de ani mi se pare vârsta cea mai bună: când prin efort, prin gândire, prin dăruire poţi să ajungi la sinteze care să te reprezinte. Nu cred în copiii minune (de fapt în pictură nici nu au prea fost, da, găsim în muzică). Dialectic vorbind, în pictură cumulările cantitative duc la salturi calitative. Nimic nu apare din senin. Oarecum sunt legat de aceste lucrări dar nu ştiu până când. Pentru că, aşa este pictorul: îi plac mereu lucrările realizate în ultima perioadă.
Carmen Sas: Legaţi cumva aceste lucrări de „Centenarul” pe care îl sărbătorim anul acesta?
Teodor Botiş
Teodor Botiş: Nu am făcut lucrări speciale pentru Centenar. Eu dedic calitatea acestor lucrări, eforturile mele, sufletul meu, centenarului. Eu fac parte dintre acei creatori, am în mine o formaţie legată de acest spaţiu, Transilvania şi România. Vreau ca prin ceea ce fac să sădesc izvoare de adăpat aripile, zborurile noastre prin viaţă. Cum spunea iubitul meu prieten Marin Sorescu:
„O, Doamne, prin această fugă a mea,
Prin piedica ce-o pune clipa,
Să se aprindă atunci când voi cădea
Un mic izvor de adăpat aripa„.
Aş fi fericit dacă aş putea să ofer semenilor mei, posibile izvoare pentru adăpat aripile, pentru zborurile lor prin viaţă.
Expoziţia care cuprinde cele 100 de tablouri dedicate de către maestrul Teodor Botiş, Centenarului Marii Uniri, va avea vernisajul joi, 27 septembrie, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30), în prezenţa unor distinşi invitaţi: I.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului; Acad. Ioan Aurel-Pop, istoric, Preşedinte al Academiei Române şi Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, istoric, Manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu, istoric şi critic de artă; Horia Bădescu, poet, prozator, eseist şi traducător; Alexandra Sârbu, comisar de expoziţie.
Carmen Sas / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
