Ascultă Radio România Cluj Live

La ce sunt bune rodiile?

rodii

rodii

Articol editat de cristina.rusu, 5 octombrie 2018, 12:00 / actualizat: 5 octombrie 2018, 16:23

Cunoscută şi sub numele de măr chinezesc, rodia este atât un deliciu pentru papilele gustative, cât şi un aport important de vitamine pentru organism. Fructul şi-a câştigat popularitatea printre consumatori, datorită gustului acrişor-dulceag al bobiţelor, dar şi pentru faptul că este cunoscut încă din antichitate pentru beneficiile pe care le are asupra sănătaţii noastre. Există şi o serie de poveşti care însoţesc istoria acestui fruct.

Dacă creştinismul ne-a învăţat că fructul oprit ce i-a alungat din rai pe Adam şi Eva a fost un măr, iranienii sunt de părere că, de fapt, a fost vorba de o rodie.

În afara faptului că este cunoscută din mitologie, rodia are o tradiţie străveche şi în medicina tradiţională din Orientul Mijlociu, Iran si India. Toate părţile fructului (coaja, frunzele, pieliţele, pulpa şi bobiţele comestibile) sunt folosite pentru a trata o gamă largă de boli, de la conjunctivite la hemoroizi.

Rodiile sunt bogate în antioxidanţi

Cercetările asupra rodiilor au relevat faptul că fructele conţin cantităţi importante de antioxidanţi atât de benefici organismului. Rodia este singurul fruct care conţine trei tipuri de antioxidanţi: taninuri, antociani şi acid elagic. Antioxidanţii au un rol important în funcţionarea optimă a organismului. Întăresc sistemul imunitar, apără corpul împotriva efectelor nocive ale poluării, împotriva ameninţării cancerului sau a diabetului şi lupta împotriva îmbătrânirii.
Polifenolii pot ajuta chiar şi la reducerea daunelor produse de hipertensiunea arterială asupra pereţilor vaselor de sânge. De asemenea, lupta împotriva aterosclerozei, cauza principală a bolilor cardio-vasculare.

Beneficii pentru piele

În medicina tradiţională, rodia este renumită pentru beneficiile ei asupra pielii. Combate acneea, oferă luminozitate tenului, înlătură problemele dermatologice legate de pielea sensibilă, vindecă cu rapiditate tăieturile, zgârieturile şi vânătăile.

Rodia conţine cantităţi însemnate de vitamina A, vitamina C şi vitamina E, fier şi antioxidanţi cu proprietăţi anti-îmbătrânire şi anti-rid. Protejează împotriva hiperpigmentării, a petelor ce apar odată cu vârsta şi repară pielea afectată de expunerea prelungită la soare.

În vreme ce uleiul de rodie pătrunde adânc în piele şi protejează împotriva uscării şi deshidratării acesteia, extractul de seminţe de rodie previne apariţia anumitor forme de cancer. Produsele cosmetice ce conţin rodie ca ingredient activ principal sunt destul de scumpe, prin urmare măştile şi preparatele de îngrijire realizate în casă, la blender, sunt binevenite şi vă salvează şi buzunarul de la cheltuieli suplimentare.

Beneficiile rodiei pentru femeile gravide

Gravidele se bucură şi ele de pe urma consumului de rodii: conţinutul ridicat de acid folic, potasiu, niacina, vitamina C, fier, calciu si fibre. Pentru că vinul nu este indicat în timpul sarcinii, ca oricare altă băutură alcoolică, de altfel, acesta poate fi înlocuit cu sucul de rodie. Sucul de rodie are un gust înţepător, asemănător vinului şi vine cu o multitudine de beneficii.

Rodiile vin în ajutor nu numai mamelor, ci şi copiilor. Ajută la prevenirea afecţiunilor fătului, cauzate de insuficienţa cerebrală. Sucul de rodie conţine bioflavonoide cu rol anti-inflamator, care permit realizarea unei circulaţii sangvine optime prin toate zonele corpului copilului.

Potasiul conţinut de rodii elimină crampele pe care gravidele le resimt la nivelul picioarelor, mai ales în timpul nopţii, şi care le întrerup somnul. Fibrele ajută la o digestie uşoară şi combat constipaţia.

Unele studii au relevat faptul că rodiile, prin elagitaninurile pe care le conţin din abundenţă, inhibă dezvoltarea tumorilor mamare maligne în laborator. Acest tip de tanin catehic inhibă dezvoltarea unei enzime responsabile cu secreţia estrogenului, hormonul cu rol cheie în dezvoltarea celulelor canceroase.

Deşi aveţi numai de câştigat de pe urma consumului de rodii, este bine să consultaţi totuşi medicul înaintea începerii oricărei diete bazate pe aceste fructe. În plus, este posibil ca rodiile să interfereze cu anumite medicamente, precum statinele pentru scăderea nivelului colesterolului sau cele împotriva hipertensiunii arteriale.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%
Diverse luni, 7 aprilie 2025, 12:00

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%

Este deja cunoscut faptul că expunerea la ecrane înainte de somn nu este benefică, deşi unii dintre noi preferă să adoarmă cu televizorul...

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%
Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 12:00

Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine

Consumul alimentelor potrivite este esenţial pentru menţinerea unei bune stări de sănătate.   Deşi este tentant să alegem rapid orice...

Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine
Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 10:00

Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic

Creația, care cântărește 350 de kilograme, celebrează moștenirea lui Isidoro Odin și a Onorinei Gay, doi pionieri ciocolatieri din regiunea...

Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic
Este posibilă călătoria în timp?
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 00:00

Este posibilă călătoria în timp?

Specialişti de la Universitatea din Queensland au ajuns la concluzia că este posibil, teoretic, să călătorim în timp, fără a conduce la...

Este posibilă călătoria în timp?
Diverse sâmbătă, 5 aprilie 2025, 12:01

Dieta cu paste, susținută de un bucătar cu 3 stele Michelin

Celebrii hotdogs sunt comparați cu țigări, cât despre zahăr, el ar trebui să fie evitat din alimentație. Acestea sunt sfaturile unui...

Dieta cu paste, susținută de un bucătar cu 3 stele Michelin
Diverse sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

Serialul Adolescence va fi proiectat în liceele din Marea Britanie

De la 1 aprilie, Netflix pune la dispoziție miniseria britanică „Adolescence” în toate școlile de învăţământ secundar – care în...

Serialul Adolescence va fi proiectat în liceele din Marea Britanie
Diverse vineri, 4 aprilie 2025, 13:23

Veste bună pentru fanii lui Bruce Springsteen

Cântărețul american Bruce Springsteen va lansa pe 27 iunie un set cu șapte albume nelansate anterior, intitulat „Tracks II: The Lost...

Veste bună pentru fanii lui Bruce Springsteen
Diverse vineri, 4 aprilie 2025, 12:00

Îmbătrânirea începe din farfurie

Ceea ce punem în farfurie este important, dar şi mai important decât mâncarea în sine este modul în care o pregătim, combinaţiile pe care le...

Îmbătrânirea începe din farfurie