Statistici HIV-SIDA, la nivelul întregii țări
Articol editat de Andrei Cretoiu, 11 octombrie 2018, 17:13 / actualizat: 12 octombrie 2018, 11:13
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut o situaţie exactă, la nivelul întregii ţări, în privinţa tratării pacienţilor cu HIV-SIDA.
Ministrul a precizat că există discrepanţe între ceea ce spun coordonatorii de programe şi informaţiile care au apărut în spaţiul public în ultima perioadă, legate de lipsa medicaţiei pentru aceşti bolnavi.
Potrivit ministrului, la Institutul „Matei Balş” din Capitală sunt probleme legate de achiziţionarea anumitor tratamente, dar pacienţii primesc medicamente înlocuitoare.
La Institut au fost înregistrate, în primele şase luni ale acestui an, peste 250 de cazuri noi de infectare cu HIV, două treimi dintre acestea fiind depistate la bărbaţi.
În România există 12.000 de persoane care suferă de această maladie.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.