Locomotiva trenului Regio Satu Mare – Halmeu a luat foc
Articol editat de Andrei Cretoiu, 26 octombrie 2018, 18:08
Aproape 200 de pasageri ai trenului Regio Satu Mare – Halmeu au fost evacuaţi, vineri, 26 octombrie, în apropierea Haltei Micula, în urma unui incendiu care a izbucnit la locomotivă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Uurgenţă Satu Mare, la observarea incendiului, şeful trenului a desprins locomotiva de vagoane, a anunţat incidentul la numărul 112 şi a intervenit împreună cu mecanicul şi alţi angajaţi CFR pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie din dotare.
Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, după care au fost preluaţi şi transportaţi tot pe calea ferată la destinaţie.
Reprezentanţii ISU Satu-Mare au mai declarat că la sosirea pompierilor ardeau depunerile de ulei de pe sistemul de rulare.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.