Sonda spaţială InSight ajunge pe Marte
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 25 noiembrie 2018, 17:00
Agenţia spaţială NASA din Statele Unite a declarat că sonda spaţială InSight, trimisă spre Marte, urmează să atingă suprafaţa planetei luni, 26 noiembrie.
Numai o treime dintre misiunile spre Marte au avut succes până acum.
În decurs de 7 minute, după ce va intra în atmosfera planetei, viteza sondei va scădea de la de şase ori viteza unui glonţ până la viteza mersului uman. NASA este încrezătoare că sonda InSight, capsula termorezistentă, paraşuta de aterizare şi racheta vor ajunge pe solul planetei Marte în siguranţă.
Sonda spaţială este echipată cu aparatură britanică şi franceză destinată monitorizării trepidaţiilor, informaţii care vor ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care s-a format planeta Marte.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.