Ascultă Radio România Cluj Live

Centenarul României la Sala Radio – dirijează Horia Andreescu

Centenarul României la Sala Radio – dirijează Horia Andreescu

Articol editat de cristina.rusu, 27 noiembrie 2018, 14:20

Vineri, 30 noiembrie (ora 19:00), Sala Radio va fi gazda unui concert extraordinar dedicat Centenarului României. Sub bagheta apreciatului dirijor Horia Andreescu, Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc, selecţionat special pentru evenimentul centenar.

Seara va debuta cu partitura Suite roumaine semnată de George Enescu şi tot sub semnătura marelui compozitor român veţi asculta şi Şapte cântece pe versuri de Clement Marot (orchestraţia: Th. Grigoriu) – cu participarea sopranei Irina Iordăchescu.

Obişnuit cu cele două celebre Rapsodii semnate de Enescu, publicul va avea şansa de a asculta la Sala Radio o partitură mai rar interpretată pe scenele de concert: Rapsodia română semnată de Ciprian Porumbescu, ce surprinde cu extrem de multă sensibilitate specificul spiritului românesc. Programul concertului extraordinar cuprinde şi fragmente din banda sonoră a filmului Mihai Viteazul (1971, regia Sergiu Nicolaescu), suită ce poartă semnătura lui Tiberiu Olah şi Trei dansuri româneşti, creaţie a compozitorului Theodor Rogalski. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu).

În pauza concertului, Editura Casa Radio marchează aniversarea Centenarului Marii Uniri prin lansarea a două albume muzicale:

– România Centenar – CD ce cuprinde înregistrări din Fonoteca Radio România, o selecţie reprezentativă pentru acest concept editorial, marca Radio România Muzical;

– Cântecele Unirii – album de cântece patriotice româneşti înregistrate recent de Corul Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu), printre care Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!, Pe-al nostru steag e scris Unire sau Treceţi, batalioane române, Carpaţii!

Lansarea va avea loc cu participarea Cristinei Comandaşu, manager Radio România Muzical.

Concertul Centenar încheie la Sala Radio o lună de evenimente extraordinare, deschisă la 1 noiembrie prin concertul ce a aniversat 90 de ani sărbătoriţi de Radio România şi continuată prin evenimentele din Festivalul RadiRo (ediţia a patra).

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii George Enescu şi pentru mai bine de 18 ani a fost director artistic şi dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În anii ‘80 şi ‘90 a fost invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda şi Capela de Stat din Schwerin. De-a lungul timpului a condus ansambluri de excepţie precum Capela de Stat şi Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică şi Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Simfonică BBC Scotland, Orchestra Naţională a Rusiei, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama şi Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid ş.a. Una dintre iniţiativele sale deosebite este imprimarea catalogului complet al creaţiei simfonice enesciene, premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 şi reeditată de Electrecord în 2015.

Irina Iordăchescu, fiica marelui bariton Dan Iordăchescu, este din 2005 solistă a Operei Naţionale Bucureşti, dar încă din anul 2001 se făcea remarcată ca invitată la Teatro alla Scala – Milano, unde a susţinut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A colaborat cu multe instituţii muzicale europene, precum Orchestra simfonică din Mulhouse (Franţa), L’Estro Armonico Luxemburg, Orchestra Clasică Ciudad de Murcia (Spania), Filarmonica de Stat din Salonic (Grecia), Orchestra Filarmonică Veneta (Italia) şi Brabants Orchestra din Olanda. A susţinut concerte alături de Gheorghe Zamfir la Carnegie Hall din New York, la Chicago, la Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa. În 2012, Irina Iordăchescu a fost invitată să cânte Musetta din La Bohème de Giacomo Puccini la Glyndebourne Festival (Marea Britanie).

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Albumele România Centenar şi Cântecele Unirii sunt disponibile la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preţ de producător. De asemenea, pot fi achiziţionate de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
Știri Radio România marți, 13 august 2024, 08:58

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus

15 pavilioane expoziționale, care vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară îi așteaptă pe doritori în Piața Mare din Sibiu de...

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
Știri Radio România miercuri, 3 iulie 2024, 09:01

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov

Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează în Piața Sfatului din Brașov miercuri, 3 iulie.  ...

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
RADOR lansează România Check
Știri Radio România vineri, 14 iunie 2024, 10:47

RADOR lansează România Check

Agenția de presă RADOR Radio România anunță debutul oficial al unui proiect de fact-checking.   În afara articolelor publicate, care dau...

RADOR lansează România Check
Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România joi, 9 mai 2024, 10:18

Concert Regal, la Sala Radio

În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai, Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă...

Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România marți, 26 martie 2024, 11:16

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Știri Radio România luni, 18 martie 2024, 10:50

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova

Vreme de cinci zile, 34 de participanți au expus peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în...

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Știri Radio România miercuri, 13 martie 2024, 08:35

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie

Programul evenimentelor: Miercuri, 13 martie 12.00 RADIO ROMÂNIA Deschiderea oficială a Celei de a XXII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală