Membrii trupei Goodbye to Gravity care au murit în Colectiv, comemorați pe Marte
Articol editat de Camelia Velțan, 27 noiembrie 2018, 13:48
Numele celor patru muzicieni din trupa Goodbye to Gravity care au murit în toamna anului 2015 în urma incendiului din clubul Colectiv au fost gravate pe un microcip plasat la bordul sondei spaţiale americane InSight, care a ajuns cu succes aseară pe planeta Marte.
În total, 2,4 milioane de nume au fost gravate pe două microcipuri ce au fost instalate la bordul sondei.
În urma incendiului din clubul bucureștean Colectiv au murit 65 de oameni.
Incidentul s-a produs în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity.
Basistul Alex Pascu, toboşarul Bogdan Enache şi chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru și-au pierdut viața. Solistul Andrei Găluţ, spitalizat cu răni grave, este singurul membru supravieţuitor al trupei.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.